Enigma acului scobit

Maurice Leblanc
— Predă-te, Lupin! răcni Ganimard, al cărui
revolver apăru prin panoul spart al uşii şi ai
cărui ochi scăpărători se vedeau pe acolo.
Predă-te, Lupin!
— Dar garda, – garda se predă
— Dacă faci un pas, trag!...
— Imposibil să mă nimereşti!
Într-adevăr, Lupin se depărtase şi dacă
Ganimard, prin spărtura făcută în uşă, putea
trage drept în faţa sa, nu putea trage, dar mai
ales nu putea ochi în partea unde se afla Lupin.
Situaţia aceasta, era totuşi şi aşa teribilă,
deoarece ieşirea pe care conta – uşile din triptic –
se deschidea în faţa lui Ganimard. A încerca să
fugă, însemna să se expună glonţului poliţistului.
— Drace! zise el râzând. Acţiunile mele sunt
în scădere. Dar aşa ţi se cuvine, Lupin, băiete!
Îrea ai întind coarda. Nu trebuia să vorbeşti atât!
Se lipi de zid. În urma sforţărilor oamenilor,
se mai lărgise puţin gaura din uşă, şi Ganimard
se putea mişca mai în voie.
Trei metri, nu mai mult, despărţeau pe cei
doi adversari. Dar o vitrină de lemn aurit îl apăra
pe Lupin.
306