Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
Şi în definitiv, ce importanţă are pentru mine că
aş fi onest. Nu e mai dezonorant decât altceva...
Sarcasmul acesta îi scăpă fără voia lui.
Glasul îi rămase profund şi fără ironie. El
murmură cu o violenţă reţinută:
— A! Vezi tu, Beautrelet Din toate plăcerile
zbuciumate pe care le-am gustat în viaţa mea, nu
e una care să se asemene cu bucuria pe care
mi-o dă privirea ei, când e mulţumită de mine...
În momentele acelea mă simt slab de tot şi-mi
vine să plâng...
Plângea Beautrelet avusese impresia că
lacrimi îi inundă ochii. Lacrimi în ochii lui
Lupin... lacrimi de dragoste.
Se apropiară de o poartă veche care servea
de intrare în fermă.
Lupin se opri:
— De ce mi-e oare teamă... Simt ca o
strângere de inimă... Să fie oare pentru că
aventura Acului Scobit nu s-a sfârşit încă... dacă
destinul nu primeşte deznodământul alegerii
mele
Raymonde se întoarse, foarte neliniştită:
— Uite-o pe Césarine... Vine fugind...
321