Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
— O Doamne! Cine n-ar fi căzut în cursă
— Cu alte cuvinte, graţie concursului meu
ai reuşit
— Exact! Cine ar fi putut bănui că Valméras
este Lupin, când Valméras era prietenul lui
Beautrelet şi acelaşi Valméras smulsese din
ghiarele lui Lupin pe aceea pe care Lupin o
iubea Şi a fost ceva delicios. O! Ce amintiri
plăcute! Expediţia la Crozant! Buchetele de flori
găsite, aşa zisa mea scrisoare de dragoste către
Raymonde! Şi mai târziu, precauţiile pe care eu,
Valméras, trebui să le iau împotriva mea, Lupin,
înainte de căsătoria mea! Iar apoi, seara
banchetului dumitale, când ai leşinat în braţele
mele! O! Ce amintiri plăcute!...
Se făcu tăcere. Beautrelet se uită la
Raymonde. Ea asculta pe Lupin, fără a spune o
vorbă, şi se uita la dânsul cu ochi în care era
dragoste, pasiune şi încă ceva, pe care tânărul
nu-l putea defini, un fel de stinghereală
neliniştită şi un soi de tristeţe tulbure.
Dar Lupin îşi întoarse ochii spre dânsa şi
Raymonde îi surâse tandru.
Pe deasupra mesei, mâinile lor se
împreunară.
291