Enigma acului scobit

Maurice Leblanc
— Şi tatăl meu nu va fi răpit.
Tăcură din nou amândoi, cu privirile aţintite
unul asupra celuilalt. Se supravegheau. Spadele
erau încrucişate până la mâner. Şi tăcerea era
grea ca aceea care procedează o lovitură de
moarte. Care din amândoi avea s-o dea
Lupin murmură:
— În noaptea asta, la orele 3 dimineaţa,
afară de un contraordin din partea mea, doi din
amicii mei au porunca să pătrundă în camera
tatălui tău, să pună mâna pe el cu voie sau fără
voie, să-l ia şi să-l ducă acolo unde se află
Ganimard şi Herlock Sholmès.
Un hohot de râs strident îi răspunse.
— Dar bine, tălharule, nu înţelegi, strigă
Beautrelet, că mi-am luat şi eu precauţiile mele
Îţi închipui că sunt atât de naiv ca să-l trimit
prosteşte, stupid, pe tatăl meu acasă la el, în
căsuţa izolată pe care o ocupă în plin câmp
O! Ce frumos râs ironic însufleţea în clipa
aceasta faţa tânărului! Râs nou pe buzele sale,
râs în care se simţea influenţa lui Lupin... Şi
tutuirea insolentă care-l punea deodată la nivelul
adversarului său!... El reluă:
138