Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
Lupin, adevăratul Lupin, Beautrelet, este cel pe
care-l ai înaintea ta! Uită-te bine, Beautrelet...
— Dar atunci... dacă dumneata eşti,
atunci... domnişoara...
— Bineînţeles, Beautrelet, e chiar aşa cum
ai spus...
Dădu din nou la o parte perdeaua, făcu un
semn şi anunţă:
— D-na Arsène Lupin.
— A! îngăimă tânărul zăpăcit de tot...
Domnişoara de Saint-Veran...
— Nu, nu! protestă Lupin. D-na Arsène
Lupin! Sau mai bine, dacă preferi, doamna Louis
Valméras, soţia mea cu cununie, după formele
legale cele mai riguroase. Şi toate astea graţie
dumitale, scumpul meu Beautrelet.
Îi întinse mâna:
— Mulţumirile mele afectuoase... şi sper că
nu-i cu supărare nici pentru dumneata.
Lucru ciudat, Beautrelet nu era supărat de
fel. Nu se simţea nici umilit. Resimţea atât de
puternic enorma superioritate a adversarului
său, că nu roşea de faptul că fusese învins de el.
Strânse deci mâna ce i se întindea.
289