Enigma acului scobit

Maurice Leblanc
Ajunseră la barieră. Sholmès deschise un
canat, în clipa aceasta, Lupin înaintă şi se plantă
înaintea lui.
Lovitura păru cu atât mai
înspăimântătoare, cu cât era mai tăcută, aproape
solemnă.
Vreme îndelungată, cei doi inamici se
măsurară din ochi. O ură identică le
schimonosea feţele. Nu se mişcară.
Lupin pronunţă cu un calm teribil:
— Ordonă oamenilor tăi să dea drumul
acestei femei.
— Nu!
Ai fi zis că şi unul şi celălalt se temeau să
înceapă lupta supremă şi că şi unul şi celălalt îşi
adunau toate forţele. De astă dată, nu mai pierdură
vorbe de prisos şi nici provocări ironice. Tăcere
doar, tăcere de moarte.
Nebună de spaimă, Raymonde aştepta
rezultatul duelului. Beautrelet o apucase de braţ
şi o ţinea în nemişcare.
După câtva timp, Lupin repetă:
— Ordonă oamenilor tăi să dea drumul
acestei femei.
324