Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
de curbura arcadei, care marca extremitatea
mânăstirii, nu se mai vedea nimic, dat fiind că
solul, acoperit cu ace de brad, nu lăsa să se
imprime într-însul nici o urmă de paşi. Dar
atunci, cum putuse rănitul să scape neobservat
de tânăra fată, de Victor şi de Albert Câteva
desişuri, cercetate de servitori şi jandarmi, sub
care se căutase cu atenţie, atât şi nimic mai
mult.
Judecătorul de instrucţie puse pe grădinar,
care avea cheia, să-i deschidă paraclisul,
adevărată bijuterie de sculptură, raclă de piatră
pe care timpul şi revoluţiile o respectaseră şi care
a fost considerată totdeauna - graţie finelor
cizelări ale porticului şi statuetelor ei - ca una din
minunile stilului gotic normand. Capela, foarte
simplă înăuntru, fără altă podoabă decât altarul
ei de marmură, nu oferea nici un loc de refugiu.
De altminteri, fugarul aici ar fi trebuit să intre.
Dar cum
Inspecţia se termină la portiţa care servea
de intrare vizitatorilor ruinelor. Ea dădea într-un
drum scorburos, strâns între clădire şi un crâng
în care se vedeau cariere abandonate. Domnul
Filleul se aplecă: în praful de pe drum se vedeau
urme de roţi de cauciuc, cu bandaje
antiderapante. De fapt, Raymonde şi Victor
19