Enigma acului scobit

Maurice Leblanc
Neuvillette, ale cărei acareturi se şi zăreau...
Acesta era adăpostul pregătit de Lupin, azilul de
odihnă făgăduit Raymondei. Să renunţe oare la
fericire, pentru o idee absurdă, tocmai în
momentul când se afla la ţintă
Îl apucă pe Isidore de braţ şi arătându-i-o
pe Raymonde, care mergea înaintea lor, zise:
— Uită-te la ea. Când umblă, talia ei se
leagănă uşor, cu un legănat pe care nu-l pot privi
fără a fi cuprins de fiori... Dar totul în ea îmi dă o
cutremurare de emoţie şi de dragoste, atât
gesturile ei cât şi nemişcarea ei, atât tăcerea cât
şi sunetul glasului ei. Vezi Numai faptul că
umblu în urma ei îmi dă o adevărată fericire. A!
Va uita ea vreodată că am fost Lupin Trecutul
acesta pe care-l detestă Reuşi-voi vreodată să-l
şterg din amintirea ei
Lupin se stăpâni, şi cu o siguranţă
încăpăţînată continuă:
— Trebuie să uite! afirmă el. Va uita pentru
că am făcut pentru dânsa toate sacrificiile. Am
sacrificat adăpostul inviolabil al Acului Scobit,
comorile, puterea, orgoliul meu... şi voi sacrifica
tot... Nu vreau să mai fiu nimic... vreau să fiu
doar un bărbat care iubeşte... un om onest,
pentru că ea nu poate iubi decât un om onest...
320