Enigma acului scobit

Maurice Leblanc
— O foarte mare valoare. E o idee de a mea,
o idee care - mărturisesc - nu se întemeiază pe
nici o dovadă... căci până acum n-am reuşit să
descifrez acel document. De aceea vă şi vorbesc de
el... ca să nu mai revenim niciodată asupra lui.
Beautrelet puse mâna pe aceea a domnului
Filleul şi-i şopti cu glasul coborât:
— Tăceţi... suntem spionaţi... afară...
Nisipul scrâşni. Beautrelet dădu fuga la
fereastră şi se aplecă.
— Nu mai e nimeni... dar iarba e călcată în
picioare... se va putea lua cu uşurinţă amprenta
încălţămintei.
Închise fereastra şi se aşeză din nou:
— După cum vedeţi, inamicul nu mai ia nici
măcar precauţii... nu mai are vreme pentru
asta... simte şi el că nu mai e timp de pierdut...
Să ne grăbim deci şi să vorbim, din moment ce ei
nu vor să vorbesc.
Beautrelet puse pe masă documentul şi-l
desfăcu:
— Înainte de toate, o observaţie. Pe hârtia
aceasta, afară de puncte, nu sunt decât cifre. Şi
în primele trei rânduri, precum şi în al cincilea -
singurele de care trebuie să ne ocupăm, căci al
106