Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
— A! puiule, asta este cam tot ce te
interesează pe tine! Şi mulţimea este cam tot aşa!
Fii mulţumit şi cu atât!
Lupin izbi violent cu piciorul, făcu să se
clatine unul din discurile care alcătuiau
pardoseala, şi ridicându-l ca un capac de cutie,
descoperi un soi de căldare rotundă, scobită în
stâncă. Era goală.
Ceva mai departe, făcu aceeaşi manevră.
Apăru altă căldare. Goală şi ea. Lupin repetă
gestul încă de trei ori. Şi celelalte trei căldări erau
goale.
— Hm! rânji Lupin. Ce decepţie! Sub
Ludovic XI, sub Henri IV, sub Richelieu, cele
cinci căldări au fost probabil pline. Dar
gândeşte-te la Ludovic XIV, la Versailles, la
războaie, la marile dezastre ale robiei! Şi
gândeşte-te la Ludovic XV, la doamna
Pompadour, la doamna du Barry! Ce trebuie să
se fi scos atunci din căldările acestea! Cu ce
ghiare trebuie să se fi zgâriat piatra! După cum
vezi, n-a mai rămas nimic.
Se întrerupse şi zise apoi:
— Ba da, Beautrelet, mai e ceva: a şasea
ascunzătoare! Intangibilă aceasta. Nici unul
299