Enigma acului scobit

Maurice Leblanc
CAPITOLUL V
Urmărirea
Violenţa loviturii îl zăpăci pe tânărul
Beautrelet. În fond, deşi – publicându-şi articolul
– el se lăsase dus de una din acele mişcări
irezistibile care te fac să dispreţuieşti orice
prudenţă, în fond el nu crezuse că o asemenea
răpire este cu putinţă. Precauţiile sale fuseseră
luate cu prea multă seriozitate. Prietenii din
Cherbourg n-aveau numai consemnul să-l
păzească pe Beautrelet tatăl, ci trebuiau să-l
supravegheze pas cu pas, să nu-l lase să iasă
niciodată singur şi chiar să nu-i înmâneze nici o
scrisoare, înainte de a o fi deschis ei. Nu, nu era
nici o primejdie. Lupin se fudulea, Lupin – dornic
să câştige timp – căuta să-şi intimideze
adversarul.
Lovitura fusese deci aproape neprevăzută, şi
toată seara, în neputinţa în care se afla de a face
ceva, Beautrelet simţea cu atât mai dureroasă
lovitura. Un singur gând îl susţinea: să plece, să
se ducă acolo, să vadă cu ochii lui ce se
întâmplase şi să reia ofensiva.
Trimise o telegramă la Cherbourg. Pe la
orele 8, sosi la gara Saint-Lazare. După câteva
minute, plecă cu expresul.
156