Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
„A observat”, îşi zise el, „că bătrânul Charel
a luat-o drept înainte. E liniştit şi a plecat. Unde
La castel”
Se afla aproape de ţintă. Simţea aceasta
dintr-o bucurie tainică, care-l însufleţea.
Individul pătrunse într-o pădure întunecată
care domina râul, apoi apăru din nou în plină
lumină, în zarea potecii. Când Beautrelet, la
rândul lui, ieşi din pădure, fusese foarte surprins
că nu-l mai zăreşte pe individ. Îl căută cu ochii şi
deodată dădu un strigăt, după care – cu un salt
înapoi – ajunse la linia copacilor pe care o
părăsise. La dreapta sa, zărise un zid înalt,
întrerupt la distanţe egale de foişoare masive.
Acolo era! Acolo! Zidurile acestea ascundeau
pe tatăl său! Găsise locul secret, unde Lupin îşi
ţinea victimele.
Beautrelet nu mai îndrăzni să părăsească
adăpostul pe care i-l ofereau frunzişurile dese ale
pădurii, încet de tot, pe patru labe, o luă spre
dreapta şi ajunse astfel în vârful unui deluşor
care era la înălţimea creştetelor copacilor vecini.
Zidurile erau aici şi mai înalte. Totuşi, el putu
distinge acoperişul castelului pe care ele îl
înconjurau, un acoperiş vechi în stil Ludovic al
XIII-lea, deasupra căruia se ridicau mici
179