Enigma acului scobit

Enigma acului scobit
jenă. Şovăia, nu ataca pe faţă şi pierdea vremea
cu fraze dulcegăioase.
Îţi făcea impresia că-i lipseşte ceva. Părea că
aşteaptă, că ar căuta ceva. Ce Ce ajutor
Se auzi din nou sunând. Fără să stea un
moment şi foarte repede, Lupin se duse să
deschidă. Se întoarse cu o scrisoare.
— Îmi permiteţi, domnilor ne întreabă el.
Desfăcu plicul. Înăuntru se afla o telegramă. Lupin
o citi.
Imediat se produse o transformare întrînsul.
Faţa i se lumină, trupul i se înălţă şi văzui
vinele frunţii sale umflându-se. Regăseam pe
atlet, pe dominator, sigur pe el, stăpân pe
evenimente şi pe oameni.
Puse telegrama pe masă şi izbind-o cu
pumnul, strigă:
— Şi acum, între noi doi!
Beautrelet luă atitudinea omului care
ascultă, şi Lupin începu, cu glasul măsurat, însă
sec şi poruncitor:
— Să aruncăm măştile, nu este aşa Şi să
lăsăm ipocriziile! Suntem doi inamici care ştim
perfect ce trebuie să credem unul despre celălalt;
ca inamici luptăm unul împotriva celuilalt şi,
131