Enigma acului scobit

Maurice Leblanc
— Zece. Dacă telegrama a sosit, persoana
nu va întârzia...
În vestibul se auzi soneria.
— Ce ţi-am spus Nu, nu te deranja... mă
duc singur.
Cui naiba îi putuse da întâlnire Şi la ce
scenă dramatică sau burlească aveam să asist
Pentru ca Lupin însuşi să o considere vrednică
de interes, nu încăpea îndoială că situaţia era
excepţională.
După câtva timp, se întoarse şi lăsă să
treacă înainte un tânăr slab, înalt şi foarte palid.
Fără a rosti o vorbă, cu o anumită
solemnitate în gesturi, care mă tulbura, Lupin
aprinse toate lămpile electrice. Odaia fusese
inundată de lumină. Atunci cei doi oameni se
priviră, profund, ca şi cum - cu întreg efortul
ochilor lor arzători - ar fi încercat să se pătrundă
unul pe celălalt.
Era un spectacol impresionant să-i vezi
astfel, gravi şi tăcuţi. Dar cine oare putea fi acest
nou venit
Însă chiar în momentul când eram pe
punctul de a o ghici, graţie asemănării pe care o
126