Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

sale. Dar de c~te ori n-a consim]it la eroare numai din sl`biciune pentru via]`
[i poate [i din faptul c` n-a existat p~n` acum nici un profesor de îndoieli.
Farmecul existen]ei lui Nae Ionescu î[i are, îns`, un temei mai ad~nc [i
mai paradoxal. C`ci al`turi de tendin]a aceasta de a te pierde în el, de a luneca
pe toate conflictele lui, n-am cunoscut alt om care s` te oblige a fi mai mult
tu însu]i. O alternan]` stranie de tendin]e, care explic` de ce f`r` el nu mai
putem tr`i. C~]i dintre noi am fi avut curajul at~tor nega]ii [i singur`t`]i, dac`
nu ne-ar fi precedat în relele cunoa[terii [i n-ar fi fost învechit în ele!
Sc~rbit de istorie [i de cunoa[tere, m` g~ndisem odat` la Berlin s` scriu
o tez` de doctorat despre lacrimi. ßi am fost de acord cu at~]i prieteni, c`
singurul profesor din univers care ar primi-o, ar fi Nae Ionescu. Din paradox?
Din tragedie [i luciditate.
Am auzit spun~ndu-se: bine, dar nu crede în nimic. Ce naivitate! El [tie c`
a crede nu e totul. ßi oamenii vorbesc de nihilism. Obiec]ia care i-a[ face-o
eu este c` a g`sit în lumea asta ceva în ce s` cread`. S` nu fi tras ultimele
concluzii? Ce n-a[ da s` pot [i eu crede c` nu crede în nimic! ∂…∑
P~n` unde a fost condamnat la luciditate? Nimeni n-a insistat mai mult
ca el asupra dramei de a [ti. Este singurul profesor de la care am înv`]at ce
pierdere mare e cunoa[terea. Ruperea echilibrului originar prin spirit [i dezintegrarea
din fiin]` prin con[tiin]` s~nt fructe ale tenta]iei demiurgice.
Dar demiurgia uman` este un av~nt spre catastrof`. At~ta vreme c~t
r`m~nem în cadrele condi]iei umane, salvare nu exist`. Orice om, din moment
ce [tie c` exist`, nu se mai poate m~ntui, dec~t neg~ndu-[i principiul
individua]iei sale. ßi astfel Nae Ionescu g`se[te în individua]ie sursa r`ului,
a c`derii, a naufragiului existen]ei. C` prin iubire dep`[im conflictele legate
de subiectivitatea noastr` ca atare sau c` prin ac]iune ie[im din noi în[ine
intr~nd în sfera obiectivit`]ii – ce conteaz` aceste solu]ii în fa]a tragicului
uman, a chinului con[tiin]ei, a r`ului esen]ial de a [ti c` tr`ie[ti [i prin asta a
nu mai putea tr`i!
Nae Ionescu [i-a dat seama c` pentru a tr`i trebuie s`-]i în[eli luciditatea
cu diverse «formule de echilibru»: Dumnezeu, na]iune etc ... ßi astfel, unul
din cei mai lucizi oameni care au existat pe aceste meleaguri a reu[it s` se
integreze în istorie, s` «adere», umbrindu-[i voluntar [i dramatic luciditatea.
Participarea la lupt` prin hot`r~re, iar nu prin instinct, explic` de ce a stat în
ultimii zece ani în centrul vie]ii noastre politice, f`r` s` fie ceea ce se nume[te
un om politic, fiindc` totdeauna a fost mult mai mult dec~t at~t.
Istoria este f`cut` de plutonieri inspira]i. Iat` de ce Nae Ionescu nu se
va putea realiza direct niciodat` în istorie. Turma are instinct [i ea simte c`
unele sunt c`ile vie]ii [i altele ale spiritului. ßi c` pentru orice om lucid, lumea
exist` prin concesie...». 23
Cioran scrie: «Una este a crede [i alta a avea voin]a de a crede. În primul
caz, tr`ie[ti fericit în Dumnezeu; în al doilea, te g~nde[ti la el. Con[tiin]a a
transformat absolutul într-o func]ie a disper`rii». 24 Din «conflictul insolubil» al
nevoii de a crede se na[te «o decep]ie metafizic`, a c`rei consecin]` imediat`
este pasiunea în imanen]`. Numai a[a pot s`-mi explic dorin]a de putere a lui
Nae Ionescu [i echivocul straniu al pasiunii lui politice. Orientarea spre concret,
spre realit`]i istorice, obsesia României, nu s~nt la el fructul instinctului». 25
Ceea ce Nae Ionescu îi ofer` tân`rului Cioran nu este un dumnezeu perfect,
ci un dumnezeu care las` urme, ce se degradeaz` în lume, ce coboar` în
imanen]`. Este un dumnezeu marcat de timp, al umbrei: «bucuria c`derii,
EX PONTO NR.3, 2005
95