Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2005
82
t`uni. Se g`seau [i din cei dornici de a se furi[a spre c`r`u[i, smulgând
din goana calului pâsla coviltirilor, prinzându-o sub genunchi [i pierzându-[i
urmele în largul stepei. Drept capcan`, c`r`u[ii au prins a-[i lega pâsla cu
frânghii foarte lungi. Într-o astfel de pr`d`ciune se aventur` [i Usa-gali. Dar,
de cum s-a sfâr[it dep`narea frânghiei, brusc, o lovitur` puternic` îl arunc`
la p`mânt [i el î[i frânse un bra]. Apropiindu-se în grab`, c`r`u[ii [i-au v`rsat
din plin necazurile, ciom`gindu-l cu de-am`nuntul. „¥i-ajunge?” îl întrebau c`ru]a[ii.
„Ajunge, taicu]u’, ajunge!” r`spundea el cu glas stins. O atare pl`cere
l-a costat câteva coaste rupte. El [tia a mânui virtuos gârbaciul, aceast` rud`
apropiat` a ghioagei nordice; adic`, în stilul kirghizilor, folosindu-l [i la goana
de lupi. Mai insisten]i decât copoii, [oimii de vân`toare urm`resc prin step`
lupul, ducându-l pân` la turbare [i o adânc` stare de apatie.
Tr`pa[ul ascult`tor spore[te pasul [i Gali, aplecându-se din [a, îi d` cu
gârbaciul lovitura de gra]ie fiarei extenuate, prinse într-o confruntare inegal`.
Bie]ii lupi singuratici!
Odat`, a fost surprins în timp ce alerga cu o mare bucat` de pâsl` dup`
un întreg cârd de dropii.
– Ce faci tu, Usa-gali?
– Mi-au cam înghe]at aripile [i, iat`, încet-încet, le vând, r`spunse apatic.
Era pe timp de polei.
Cam acesta e Usa-gali. Calul alb pa[te în preajma locului de mas. Un stol
de gugu[tiuci se las` în voia vântului. Penetul lebedelor str`luci în alb`strimea
cerului, ca o margine a altei lumi. Spurcacii – neam de dropii mai mici – pasc
pe panta unei dune de nisip. Dintr-o dat`, gugu[tiucii ce st`teau în iarb` se
zbur`t`cesc, în`l]ându-se la cer. Dep`nare de povestiri, murmur de discu]ie.
Vreme de sear`.
Între timp, gâ[tele care au despicat cerul în dou` se întind într-un [ir sub-
]ire. Iar stolul cel mare se pierde undeva departe, asemeni unui zmeu în vânt,
legat de acest fir sub]ire care poate c` îi înlesne[te zborul. Chemându-se între
ele, gâ[tele î[i schimb` aranjamentul, precum o sumbr` Cale Lactee.
De la o vreme, vântul s-a înte]it [i cuiburile p`s`rilor se clatin` asemeni
unor m`nu[i c`lduroase aninate prin r`chi]i. Negru, cu frumoasa-i ceaf` argintie,
eretele str`fulger` pe-al`turi. Ca semn bun, corbii [i co]ofenele sunt
prilej de bucurie.
– A]i auzit? Se vorbe[te despre o turcoaic` nevolnicit`. Ie[ea din câmp
[i, culcându-se, î[i lipea urechea de p`mânt, iar când era întrebat` ce face,
r`spundea: „Ascult liturghia din ceruri. Cât e de frumos!”
Ru[ii stau în cercul lor. Ceva mai la o parte, Usa-gali îmbuc` te miri ce.
El a fost o mândr` fiar` de step`. Urusul1 a construit cor`bii, urusul a croit
drumuri, dar f`r` a observa [i altfel de via]`, cea de step`. Urus necredincios,
urus-gheaur.
Dac` a]i fost vreodat` aten]i la glasul gâ[telor, nu putea]i s` nu deslu[i]i
în el acel: Ave!
Cei care vor muri te salut`!“ 2
1913
1 Etnonimul „rus”, u[or deformat în rostirea b`[tina[ilor (kirghizilor)
2 Preluarea formulei de salut a gladiatorilor la începutul luptei