Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2005
56
pe care îl are totdeauna împlinirea, mai ales aceea iscat` în ne[tiutorii ani ai
tinere]ii. ßi acum? Acum mi se pare c` tot ce am dobândit este aceast` lini[te,
care m` afund` în uitare [i m` adaug` indiferent` Marelui Nimic. Pentru c`,
la sfâr[it asta suntem, o nimica, o juc`rie cu arcul rupt, pe care Creatorul a
f`urit-o într-un moment de plictiseal`.
Intru în cas` [i urc încet pe scara u[or spiralat`, la mansard`, acolo unde
nu [tiu de ce mi-am preg`tit o camer` de lucru pentru mereu amânata împlinire.
Fiindc` totdeauna în risipirile mele m` consolam cu gândul la aceast`
vreme, când nu numai lini[tea, ci [i în]elepciunea, la care nu m` îndoiam c`
voi ajunge, vor da, f`r` prea mare efort, contur visului meu. Trec de biroul,
care ocup` aproape jum`tate din înc`pere, [i ies pe balcon. M` simt acolo ca
un Dumnezeu privindu-[i din pridvor crea]ia. Eu n-am creat nimic [i, mai ales,
nici nu-mi plac lucrurile pe care le v`d, dar cu care m-am obi[nuit: un grajd,
care trebuie s` î[i împr`[tie pe undeva mirosul de b`legar [i de cai n`du[i]i,
o ghemerni]`, ridicat` de nu se [tie cine, f`r` ferestre [i cu acoperi[ul pleo[tit,
un teren viran, n`p`dit de buruieni [i printre ele, câinele orb adulmecându-[i
propriile urme [i învârtindu-se, de aceea, exasperant în cerc. Îl v`d cum se
împiedic`, îl aud cum schel`l`ie uneori, din cauza neputin]ei sau de dorul
altor vremuri, [i mi-e mil` de el poate pentru faptul c` nici eu nu voi fi v`zut
lucrurile pe lâng` care am trecut, [i pentru c` [i eu m` învârt acum într-un
cerc din ce în ce mai mic. Le cuprind pe toate, de[i nu mai am claritatea de
odinioar`, dar nu pentru c` tremur` ele în lumina toamnei, ci fiindc` ochii mei
vor fi obosit din cauza atâtor lucruri care le-au forfecat pupila [i pe care s-au
str`duit s` le deslu[easc` pân` în adâncuri. Doar p`durea pitic` de salcâmi,
care încearc` s` închid` orizontul, pare ceva mai limpede tocmai pentru c`
seam`n` cu o pat` întins` pe orizontala unui tablou f`r` margini. Asta e lumea
care mi-a mai r`mas [i pe care o cercetez din când în când s` v`d dac` nu
s-a tulburat de vreo minune sau dac` nu s-a mic[orat cumva. ßtiu îns` c` e
mai înc`p`]ânat` decât mine, c` o s`-mi supravie]uiasc` înc` mult` vreme [i
c`, de fapt, ei i m` voi ad`uga, atunci când din cel care sunt acum va r`s`ri
o g`lbenea, un fir de troscot sau vreo rochi]a rândunicii. Ea va învinge. Mai
întârzii un timp, întrebându-m` cam pe unde ar putea fi Dumnezeu, dac` nu
cumva va fi stând în balconul vreunui nor sidefiu de unde parc` îi aud glasul
[optit: Ce mai faci tu, Ilarioane? Iaca, [i eu pe-aici, r`spund încet [i, mul]umit
c` mi s-a dat prilejul s` schimb o vorb`, intru în camer`. Nici nu m` uit spre
micul [ifonier – singurul obiect din toat` casa, care îmi aminte[te de copil`rie
[i care mai p`streaz` mirosul p`rin]ilor mei – în oglinda c`ruia m` privesc
câteodat`, vrând parc` s`-l reg`sesc acolo pe cel care am fost cândva.
Adic`, fericita vreme a pantalonilor scur]i [i a h`l`duirii în mijlocul unei naturi
exuberante [i prietenoase, [i înf`]i[area zvelt` a tân`rului cu musta]` [i cu
privirile melancolice întoarse în`untru. Un introvertit, un romantic [i, îmi dau
seama abia acum, un pierz`tor prin voca]ie. Nimic din ceea ce sunt nu mai
seam`n` cu cel de alt`dat`, nici musta]a, c`runt` [i rar` acum, care nu poate
s` ascund` ridurile din jurul gurii, nici ochii, tulburi [i apo[i ast`zi, îngropa]i
în pliuri m`runte. Ce b`rbat ai fost tu, Ilarioane! îmi spun, [i oftez ori de câte
ori m` întâlnesc cu mine sau, mai bine zis, cu cel pe care o perfid` mân`
nev`zut` îl ciople[te zilnic, miniaturizându-l. Pe birou, hârtiile albe, stiloul cu
peni]` de aur, preg`tit anume pentru clipa de gra]ie, care va fi r`t`cind pe
cine [tie unde, ne[tiind c` înc` o a[tept, [i al`turi, cafeaua, care s-a r`cit
demult [i pachetul de ]ig`ri, neatins pân` la ora asta. Adic`, tot arsenalul. ßi
m` gândesc c` a[a am fost toat` via]a, în a[teptare, gata de un r`zboi pe