Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

Dar pân` atunci, s` fim cu b`gare de seam`. Când Mircea C`rt`rescu
afirm` c` promo]ia nou`zeci nu face decât s` continue literatura optzeci[tilor
f`r` a aduce nimic nou, acuitatea observa]iei lui critice pare s` sufere o grav`
deformare, deseori întâlnit` în întreprinderile de afirmare a unei identit`]i, fie
de ce soi ar fi aceasta (etnic`, literar`, religioas` [amd). Or dac` punem pe
cineva s` ofere tipologia literaturii optzeciste, va reliefa anumite laturi limpede
recunoscute. Unul dintre cei mai puternici [i activi critici ai Genera]iei ‘80, Ioan
Bogdan Lefter, în „Proza «nou`» [i treptele ecua]iei postbelice” (din volumul
„Scurt` istorie a romanului românesc – cu 25 de aplica]ii”), vede specificul
prozei optzeciste într-o întoarcere la „idealul autenticist”, marcat de o avansat`
tehnicitate („«autenticitatea» prozei optzeciste este efectul bunei func]ion`ri a
unei «aparaturi» textuale sofisticate”) în vederea unei „transmisiuni directe”,
„de înalt` fidelitate”, prozatorii „l`sându-[i «la vedere» instrumentele”. Or proza
„nou`zecist`” repudiaz` aparatura textual` [i d` impresia unei atitudini fa]` de
vizibilitatea instrumentelor atât de repulsiv`, încât nici m`car nu se obose[te s`
le ascund` sau s` polemizeze cu ideea, ci se arunc` direct în fic]iune, v`dind
op]iunea pentru literaturizarea complet` a… ce?. A unei „viziuni” n`scute prin
interiorizarea realit`]ii, c`ci „nou`zeci[tii” nu sunt atra[i de contactul direct cu
realul, ca [i când acesta i-ar frisona. Dac` proza optzecist`, cu unele excep]ii
de sorginte borgesian` mai ales, poate fi asociat` semioticii, proza nou`zecist`
pare s` ateste un mult mai pronun]at gust metafizic, a[a încât nu poate fi
asociat` decât hermeneuticii. E drept, transcenden]a ei e goal` [i atitudinea ei
nihilocentric`, dar ambele aceste aspecte nu puteau lua na[tere decât dintr-o
evaluare a unei st`ri a epocii, care conduce prozatorii spre a se racorda unor
gânditori interbelici ca Eliade (hermeneut prin excelen]`) [i Cioran („pontiful
nihilismului”). Jocurile intertextuale î[i pierd acum cu totul referen]ialitatea,
devenind „gratuite”, c`p`tând adic` func]iuni poetice sau psihologice [i de
cele mai multe ori atest` o atitudine ironic` fa]` de intertextualitate. Prozatorii
„nou`zeci[ti” pun cu totul alt accent în atitudinea fa]` de „depozitul cultural”, pe
care las` impresia c` l-ar urî. Nu e exclus ca unii dintre ei s` considere, mai
mult sau mai pu]in con[tientizat, c` r`ul se trage din c`r]i [i se r`spânde[te
prin c`r]i. Iat` un motiv în plus de a „fic]ionaliza”, c`ci fic]iunea nu îi pretinde
lectorului s` cread` în cele scrise. Altfel ar p`rea c` nou`zeci[tii fac un pas
înapoi, revenind la o literatur` în stilul celei sud-americane à la Marquez,
Amado sau Llosa (am v`zut în evalu`rile critice astfel de asocieri, pân` la a
fi atribuite unor romane „nou`zeciste” sigle ca „realismul magic”), dar nimic
nu este mai fals decât aceast` impresie. Func]iunile de adâncime ale atitudinii
„fic]ionaliz`rii” arat` c` lucrurile stau cu totul altfel. Iat` în ce mod revin
în scen` metaforicul [i parabolicul atât de desuete, dar [i atât de u[or de
recunoscut pentru oricine, fie [i pentru lectorul sub medie. Ele par a spune:
nu crede]i în ceea ce scriem. Îns` aici nu e vorba deloc de o dezabuzare, ci
despre o demitizare a literaturii [i, mai mult de atât, despre o demistificare a
minciunilor con]inute în depozitul cultural al omenirii. Nu crede]i în documente,
nu crede]i în jurnale, nu crede]i în filozofie, nu crede]i în [tiin]`, nu crede]i
în capacitatea omului de a cunoa[te, nu crede]i în cognoscibilitatea lumii.
Crede]i îns`, par s` spun` ei, în literatura pe care o facem, deci în alc`tuirile
pur subiective [i care nu au nici o preten]ie de obiectivitate. Sunt doar fic]iuni.
Situa]ie c`reia i s-ar potrivi un dicton nou: obiectiv` e numai subiectivitatea.
Atitudinea fic]ionar`, acest dedesubt îl are: totul este fic]iune. Tot ce s-a alc`tuit
ca material cultural de-a lungul vremii. Întreg depozitul cultural nu este decât
EX PONTO NR.3, 2005
155