Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2005
128
malul Dun`rii s`-i bat` pe f`urari [i s`-i alunge, crezând c` ei sunt piaza rea
din cauza c`reia nu se mai revars` apele cerului, este provocat` de vederea
acelor zidiri, uria[e cuptoare pline de c`r`mizi aranjate minu]ios, s` ard` zile
[i s`pt`mâni, de c`tre harnicii lucr`tori. Ostrovenii se opresc s` le contemple,
urm`rind procesele de ardere ponderat` a tulelor, auzind de la oaspe]ii
lor explica]iile derul`rii perfectei tehnici de fabrica]ie a principalului material
de construc]ie a caselor. De la ura f`]i[`, ostrovenii trec prin st`ri suflete[ti
contradictorii, sunt apoi curio[i, pl`cut surprin[i când urm`resc în cele mai mici
detalii la ce servesc stivele de c`r`mizi „masive, oarbe, cât ni[te hardughii cu
dou` caturi, lipite cu p`mânt [i în`l]ate în ad`postul malului”.
C`r`midarii c`l`r`[eni, dup` ce fuseser` tolera]i, g`zdui]i în sat, îns` le
în[elaser` toate a[tept`rile prin farmecele f`cute de c`tre femeile lor ca s`
nu mai plou`, sunt pe dat` ierta]i – de altfel n-aveau practic nici o vin`, dar
se credea c` ei ac]ioneaz` ritualic în mod negativ, chemând puterile malefice
s` împiedice revenirea la normalitatea climateric` [i hidrografic`. Explozia
de încântare, jubila]ia tuturor personajelor de la sfâr[itul acestei memorabile
scene când to]i se scald` în Dun`re la ivirea primelor semne de ploaie în
v`zduh, reprezint` atât pentru autor, cât [i pentru cititori nu numai un scurt
r`stimp negativ, r`gaz de odihnire a imagina]iei asaltate de evenimente prea
spectaculoase, ci, în primul rând, o desf`tare de ordin estetic. Afl`m aici crezul
artistic al prozatorului Ovidiu Dun`reanu, el invitându-ne s` p`[im cu grij`,
cu deosebit` concentrare intelectual` [i cu emo]ie în laboratorul crea]iilor
sale, c`ci aceasta înseamn` stivele perfect aranjate ale tulelor care uimesc
pe dat` privirile personajelor, f`cându-i s` se îmbuneze, s` uite de vechile
animozit`]i cu cei din neamul lui Vimu, sosi]i din Ceacu, din imediata apropiere
a C`l`ra[ului. Desigur, ac]iunea î[i pierde pu]in din tempoul rapid cu care
eram obi[nui]i, cotele dramatismului sc`zând sim]itor. Împ`carea b`[tina[ilor
cu cei din satul Ceacu, care duceau o via]` itinerant`. parc` ar fi o feerie. Se
contracareaz` astfel interesul cititorilor pentru apari]ii miraculoase.
Se poate b`nui c` acest fragment în care se descriu construc]iile aproape
labirintice ale c`r`mizilor, ca de altfel [i cel în care Bouroua poveste[te cum
se na[te balaurul într-o fântân` izolat`, dup` ce în prealabil ea ar fi v`zut
acolo, pe fundul pu]ului p`r`sit cum [erpii se muncesc s` fac` din spume o
piatr` pre]ioas`, pe care doar unul o putuse înghi]i m`rindu-[i de zece ori
dimensiunile, au cel mai important rol stilistic dar [i de generare a multiplelor
semnifica]ii ale textului, precum o piatr` filosofal` îl face pe un alchimist s`
aspire, alc`tuind-o mereu, aparent zadarnic, la în`l]area sau reg`sirea sufletului
s`u. La Ovidiu Dun`reanu elementul spectacular, de natur` mitic`,
legendar`, se împlete[te armonios cu descrierea care orienteaz` discursul
epic spre alte fa]ete, de diamant, aici nemaifiind vorba de tr`s`turi ale oralit`]ii
stilistice, ci de o mare erudi]ie, de un travaliu aproape sisific de cizelare
formal` a frazei [i de poten]are a semnifica]iilor tuturor evenimentelor narate.
Am putea spune c` aceste dou` pasaje narativ-descriptive sunt de fapt embleme,
alegorii stilistice ale întregii opere de pân` acum a autorului care este
de factur` fantastic` numai prin puterea logosului, a discursului desprins din
oralitate de a z`misli neb`nuite lumi imaginare, cum ar`ta [i Tzvetan Todorov
în Introducere la literatura fantastic`: „Nu orice fic]iune, nu orice sens literal are
leg`tur` cu fantasticul; în schimb, orice fantastic este condi]ionat de fic]iune
[i de sensul literal. A[adar, acestea dou` reprezint` premize necesare ale
existen]ei fantasticului” 8 .