Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2005
116
mod un principiu pe care-l va enun]a c~teva pagini mai încolo: „Nimic nu este
în lume independent sau nerela]ionat; rela]ia asigur` leg`tura cosmic` dup`
cum unitatea o fundamenteaz`”.
Un simbol terapeutic este con]inut în evadarea narativ` a Mariei din prezent,
c`tre timpul lui Isus. Prin intermediul „romanului” de-atunci cheam` în
actualitate o nou` dimensiune a umanului: restaurarea condi]iei ini]iale pierdute,
ridicarea omului la condi]ia lui ideal`. Morala „pove[tii” este ve[tejirea
sim]ului de impostur`. Chiar c~nd ia turnur` sapien]ial`, stilul nu pierde din
farmec [i profunzime: „Dar dac` punem pe seama lui Satan virtutea libert`]ii
[i în seama con[tiin]ei op]iunea pentru Dumnezeu, atunci, drag` prietene,
nu vom g`si calea c`tre Dumnezeu [i nu vom tr`i dec~t cu gleznele în lan]uri
virtutea libert`]ii... În alt plan, ar trebui s` în]elegi c` este vorba de o mi[care
cu dou` sensuri, un gen de flux [i reflux al materiei, o rela]ie de dualitate necesar`
cu for]e aproximativ egale, de[i una domin` pe cealalt`, a existen]ei
[i nimicului. Ceva în care starea de echilibru a ceea ce rudimentar numim
r`u [i bine d` putin]` de fiin]are la tot ce vedem în jur, de la plante, oameni,
la stele... Ele toate exist` într-o unitate indestructibil` organizat` în jurul unui
alt concept, acela de trecere sau devenire [i care acord` un sens: fie spre
crea]ie, fie spre dezagregare, de[i [i una, [i alta, sunt componente ale unui
cosmos pulsatil...”.
At~t de terfelita la noi putere este reabilitat` metafizic drept principiu
cosmic de ordine [i teleologie („ - Puterea aceasta de care vorbe[ti, i se r`spunse
f`r` ranchiun`, e una cu a energiilor cere[ti care vegheaz` ordinea,
împlinirea sensului”).
Romanul este fructul unei scriitoare care, evit~nd capcana frivol` a feminismului,
jenant` pentru impetuosul ei talent, [tie s` extrag` din „feminitate”
doar un farmec literar în plus, dar distilat în alte retorte: alunecarea pe ne[tiute
în oniric, senzualizarea descrierilor de interior, aderen]a nea[teptat` la unele
realit`]i imediate, jocul seduc`tor dintre gra]ie [i dorin]`, insinuanta participare
direct`. Dar altceva este mai important: dorin]a de libertate a declan[at toate
influen]ele oculte puse în joc de însu[i procesul de crea]ie, pentru afirmarea
atitudinii de opozi]ie rezolut` [i necondi]ionat`; profunzimea opresiunii nu
este ar`tat` în carte prin demonstra]ii de politic`, ci cu mijloacele literaturii.
Ingerin]a idealit`]ii poate fi resim]it` în realitatea „normal`” ca ambiguitate, în
plan stilistic îns`, ea are aport narativ considerabil, prin tehnicile de sugestie
privind pozitivarea irealului [i interiorizarea realit`]ii, mitologizarea g~ndirii.
Finalul ilustreaz` profesiunea de credin]` a împlinirii/salv`rii prin iubire.
Timpul celor ale[i a fost pus în rela]ie cu conceptul de contraliteratur`
construit pe eforturile scriitorice[ti de întoarcere final` la Fiin]` prin contraofensiva
la conjura]iile actuale non-fic]ionale, la teroarea interdic]iilor g~ndirii
[i expresiei. În acest sens, romanul Mirelei este considerat oper` exemplar`
de avangard` (Jean Parvulesco) provenind din Europa de Est. Comentatorul
îl cite[te ca pe o dare de seam` despre existen]a conceput` ca supozabil` de
c`tre personajele angrenate în ac]iune, de c`tre memoria romancierei care
dubleaz`, cu realitatea în care se g`se[te, „substan]a cifrat`” a romanului,
astfel înc~t realitatea devine roman [i romanul realitate, cu „spa]ii de disimulare”
[i respira]ie ontologic` proprie.
La r~ndul s`u, Marian Popa leag` destul de reduc]ionist romanul de
biografie, socotind c` prin el autoarea „î[i încheie socotelile cu un trecut
neprielnic”. Nu ni se pare inspirat` nici legarea ac]iunii, extins` „simbolic [i