Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

Din nou romancierul, recurgând la adjonc]ie, întrerupe fluxul narativ, spre
a da o nou` poveste: Figueroa îi relateaz` lui Miguel o întâmplare, care i-a
dezv`luit, prin intensitatea tr`irii, adev`rul tezei filosofice a obiectivit`]ii lumii.
Înso]it de o prieten`, care venise din Germania s` caute ruinele unui templu
indigen (despre a c`rui existen]` fuseser` avansate o serie de teorii pro [i
contra), Figueroa pleac` într-o expedi]ie arheologic`. Din cauza diferen]elor
de opinii privind existen]a templului [i pentru c` rela]iile dintre cei doi erau
pe punctul de a fi obturate, sim]ind ac]iunea de culise a func]iei de izolare
exercitat` de femeie („Eram cu adev`rat izolat (…) Tot ce e mai r`u în mine
ie[ise la iveal` atunci, pentru c` m` sim]eam singur…” – R, p. 238), poetul
se hot`r`[te s` plece de unul singur prin jungl`. Tot r`t`cind, Figueroa descoper`
o culme liber`, însorit`, dominat` de un arbore uria[, solitar, a c`rui
imagine – în mintea poetului – se proiecteaz` pe cerul portocaliu. De[i nu
a g`sit templul, el e de p`rere c`, prin viziunea arborelui, a c`rui imagine
concret` se confund` cu puritatea unui adev`r abstract, scopul expedi]iei a
fost atins.
Interesant e de urm`rit cum se manifest` func]iile în cazul trio-ului
Benvenisto – Miguel – Figueroa. La primul func]ia de suspiciune atrage
dup` sine pe cea de respingere a intrusului – Miguel: „…tu, un renegat,
fiind compromis, n-ai [ansa s` afli lucruri importante, chiar dac` vii la masa
noastr`.” (Ibidem, p. 140). La cel de-al doilea e vorba, în tot timpul scenei de la
cafenea, de o zbatere între a se manifesta ca adjuvant (în sensul deconspir`rii
planului patronului s`u [i a-[i proteja în felul acesta fo[tii tovar`[i de idei) sau
a renun]a la aceast` func]ie: „Miguel, sufocat de indignare pentru c` bunele
sale inten]ii erau astfel interpretate, fu înc` o dat` gata s` se scoale [i s`
plece.” (Ibidem, p. 140). Fa]` de func]ia de respingere afi[at` cu obstina]ie
de Benvenisto („Îns`rcinarea ta special` este desigur s` ne sperii. Nu cred c`
vei reu[i.” – R., p. 152), Miguel încearc` s`-[i manifeste o alta asem`n`toare
– cea de convingere: „…întâmpl`tor am aflat [i am venit, în ciuda certurilor
noastre din trecut, care au fost ni[te copil`rii, s` v` previn. Fugi]i, anun]a]i-i [i
pe ceilal]i, lua]i m`surile pe care crede]i de cuviin]`. Dar s` [ti]i, nu este vorba
de un raid obi[nuit. Se pune la cale ceva oribil.” (Ibidem, p. 152). În cazul
celui de-al treilea, se relev` dedublarea antinomic` a func]iilor – adjuvant
pentru Miguel [i opozant fa]` de Benvenisto: „Nu-mi plac asemenea discu]ii.
Benvenisto, dac` mai faci asemenea insinu`ri fa]` de prieteni de-ai mei, nu
ne vom mai vedea niciodat`.” (Ibidem, p. 140). În privin]a timpului acestei
secven]e, trebuie precizat c` avem un timp trecut – al rememor`rii, realizat
la persoana întâi (e vorba de rememorarea lui Figueroa), un timp prezent – al
fic]iunii (ambele timpuri fiind excesiv dilatate, imprimând fluxului narativ un
tempo lent) [i un timp viitor – al imaginarului. Acest ultim timp e concentrat,
imprimând imaginilor ce se formeaz` în mintea actantului-erou un tempo alert:
„Nu mai auzea glasurile prietenilor. De pretutindeni se îndreptau solda]i, în
camioane, cu fe]ele lor împietrite…” (Ibidem, p. 147).
Fiind respins cu brutalitate de cel mai fanatic dintre fo[tii s`i prieteni
(„Pleac` de la masa aceasta. Îmi murd`re[ti auzul numai s` te aud (…) Mar[
de aici. Cum î]i închipui c` am s` cred c` exist` o [ans` la un milion s` fie
adev`rat ce spui?” – R., p. 157), cu gândul c` cineva tot va da crezare spu-
selor sale, Miguel se hot`r`[te s` fac` o vizit` fostei sale prietene, Tahereh,
o tân`r` arab`, pentru a o avertiza de genocidul ce se preg`te[te. În drum
spre locuin]a ei, Miguel rememoreaz` confesiunea tinerei2 , privind felul de a
EX PONTO NR.3, 2005
121