Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

impresionant, înc~t orice c`utare de motive pare meschin`? Am cel mai mare
dispre] pentru acei care r~d de sinuciderile din iubire, deoarece ace[tia nu
în]eleg c` o iubire ce nu se poate realiza este pentru cel ce iube[te o anulare
a fiin]ei lui, o pierdere total` de sens, o imposibilitate de fiin]are. C~nd iube[ti
cu întreg con]inutul fiin]ei tale, cu totalitatea existen]ei tale subiective, o nesatisfacere
a acestei iubiri nu poate aduce dec~t pr`bu[irea întregii tale fiin]e.
Marile pasiuni c~nd nu se pot realiza duc mai repede la moarte, dec~t marile
deficien]e. C`ci în marile deficien]e te consumi în agonie treptat`, pe c~nd în
marile pasiuni contrariate te stingi ca un fulger. N-am admira]ie dec~t pentru
dou` categorii de oameni: pentru acei care pot oric~nd înnebuni [i pentru acei
care în fiecare clip` se pot sinucide. Numai ace[tia m` impresioneaz`, fiindc`
numai în ei clocotesc mari pasiuni [i se dezvolt` mari transfigur`ri. 7
Cioran se opune celor care «tr`iesc via]a pozitiv, cu siguran]a fiec`rei
clipe, înc~nta]i de trecut, prezent [i viitor». Adaug` c` «singurii, aceia care în
fiecare moment iau contact dramatic cu realit`]ile ultime» îl zguduie cu adev`rat.
Cine sunt ace[tia? Care dintre tr`s`turile lor sunt semnificative pentru
subiect? ßi în ce moment cheie al istoriei sale subiectul uman se constituie [i
se transform` asimilând sau însu[indu-[i atributele oamenilor cei mai apropia]i?
În Convorbiri, Cioran afirm` c` a fost atras de «cazuri, în sensul aproape
clinic al expresiei»: Nietzsche, Weininger, Rozanov, Dostoievski sunt, dup`
p`rerea sa, modele. 8 Chiar din timpul liceului spune c` a iubit orice form` de
exces sau de erezie, ducând ideile la concluziile extreme pân` la provocare:
«La Weininger m` fascinau exagerarea ame]itoare, negarea f`r` margini,
refuzul bunului-sim], intransigen]a uciga[`, c`utarea unei pozi]ii absolute,
mania de a dezvolta un ra]ionament p~n` în punctul unde se autodistruge
[i ruineaz` edificiul din care face parte». 9 În plus, în România, la momentul
în care Cioran î[i scria cartea, în aten]ia public` era adus «cazul Urmuz» 10 ,
magistrat [i scriitor care s-a sinucis, ale c`rui texte (dintre care câteva ap`rute
postum în acei ani în revistele de avangard`), se revendicau dintr-o ideologie
a rupturii [i se orientau c`tre strategiile ironice ale nonsensului [i ale
absurdului. Aceast` presupus` voca]ie a descompunerii, atât în plan textual,
cât [i în planul existen]ei, au fost poate pentru Cioran piste, indicii, ocazii de
a scrie [i de a întreba.
De ce nu m` sinucid? Fiindc` mi-e sc~rb` at~t de moarte, c~t [i de via]`.
S~nt un om care ar trebui aruncat undeva într-un cazan cu fl`c`ri. Nu pricep
absolut deloc ce-o fi cu mine în acest univers. Simt în acest moment o necesitate
de a striga, de a scoate un urlet care s` îngrozeasc` întreaga lume, s`
fac` pe to]i s` tremure, s` plesneasc` într-o nebunie de groaz`. Un tr`snet
teribil îl simt virtual în mine [i m` mir cum nu izbucne[te pentru a nimici lumea
asta pe care a[ înghi]i-o pentru totdeauna în neantul meu. M` simt fiin]a cea
mai teribil` care a existat vreodat` în istorie, m` simt o bestie apocaliptic` plin`
de fl`c`ri [i întunecimi, de elanuri [i de disper`ri. S~nt o fiar` cu un z~mbet
grotesc, ce se adun` în ea îns`[i p~n` la iluzie [i se dilat` p~n` la infinit, ce
moare [i ce cre[te în acela[i timp, înc~ntat` între nimic [i tot, exaltat` între
speran]a nimicului [i disperarea totului, crescut` în parfumuri [i otr`vuri, ars`
de iubire [i de ur`, nimicit` de lumini [i de umbre. Simbolul meu este moartea
luminii [i flac`ra mor]ii. În mine se stinge tot ceea ce e sclipire, pentru a rena[te
în fulger [i tr`snet. ßi întunericul însu[i nu arde el în mine? 11
EX PONTO NR.3, 2005
91