Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2005
60
literar`” [i am savurat-o, \n intensitate cel pu]in, dac` nu [i ca \ntindere, la
fel ca oricare. çmi dau seama de volupt`]ile [i am`r`ciunile ei, de iluziile [i
dezam`girile ce-o \nso]esc. N-am vrut s` fac o carier` literar`, dar am scris
mereu, [i am scris numai dintr-un singur motiv: s`-mi rezolv prin scris anumite
probleme intime, s` m` eliberez de anumite obsesii sau poveri suflete[ti, rareori
ca s` m` joc. çn tot ce am scris, indiferent de subiect, am pus ceva din
mine, m-am referit la mine, sau m-am r`zboit cu mine \nsumi. Am scris despre
Churchill [i despre Goebels, despre Amiel [i despre Malreux, despre Maria din
Magdala [i despre Pavel din Tars (ca s` amintesc numai c~teva din articolele
publicate \n decursul anilor), dar totdeauna, \n fiecare subiect tratat, strecuram
c~te ceva din via]a mea sufleteasc`, sau m` r`fuiam cu mine. Norocul meu a
fost c` am avut libertatea s` scriu despre orice 2 , s` g~ndesc cum vreau, s`
m` scald cu toat` voluptatea \n aceast` imens` lume a cuvintelor a[ternute
pe h~rtie. Dac` n-a[ fi avut aceast` libertate (care de vreun an \ncoace nu
mai este ce-a fost!), desigur c` n-a[ fi scris nici at~t c~t am scris. E singura
mare r`splat` a vie]ii mele de condeier. Nici nu-i mai mult. Dac` a[ fi ]inut,
puteam s` fiu azi o „mic` somitate”. Nu m-a tentat [i nu regret. A[a cum sunt,
m` simt mai liber, mai anonim, mai m~ndru \n sinea mea.
25 februarie
(Duminic`,
ora 12 30 noaptea)
Paginile precedente era s` le rup mai adineauri,
fiindc` mi se par cam exagerate, dar cum sunt convins
c` nimeni, niciodat`, nu va citi aceste caiete
[i c` eu voi fi singurul lor lector (odat` cu mine vor
disp`re [i ele), m` opresc de a le distruge. Continui,
deci. Continui, deoarece, dac` scriu aici, ziua sau
noaptea, lucid sau mahmur, fericit sau trist, scriu
numai cu g~ndul c` mai t~rziu voi consulta aceste \nsemn`ri – care s~nt ca
ni[te „dosare de via]`”, ca ni[te „foi de temperatur`” – [i voi extrage din ele
materialul, tr`it acum, [i pe care-l voi pune, poate, \n c`r]i pe care nu le pot
scrie \n prezent.
Ast`zi, de[i a fost o zi foarte frumoas` (sau poate tocmai de aceea), am
fost extrem de trist. Diminea]a m-am dus la ßosea. Singur. M-am plimbat
prin parcul „Regele Carol al II-lea”, pe aleele de pe marginea lacurilor secate,
\nghe]ate, acoperite de o z`pad` ce te orbea cu albea]a ei sub soarele str`lucitor.
De la Arcul de Triumf, m-am pomenit la Miori]a. Aproape de f~nt~n`,
la un moment dat, am z`rit \n fa]a mea, la vreo dou`zeci de metri pe Matei cu
doamna, care mergeau \n aceea[i direc]ie, spre pod. El, \mbr`cat sportiv, cu
capul gol, ea \nf`[urat` \n c~teva fulare, de[i era cald ca \ntr-o zi de prim`var`.
C~nd i-am v`zut \naintea mea, am f`cut imediat st~nga \mprejur. Erau
cu ma[ina, pe care o parcaser` undeva, [i, dac` m-ar fi v`zut, m-ar fi invitat
cu ei [i m-ar fi adus acas`, dar n-aveam chef de a[a ceva. ßi pe urm`, am
evitat s`-i \nt~lnesc, fiindc` ar fi fost ridicol s` mergem laolalt`, prin lumea de
acolo, eu o [chioap` de om, [i Matei de trei ori mai lung… Am luat repede
autobuzul, m-am dus la Burcea, am m~ncat, [i am venit acas`. Pe la 3, c~nd
am ajuns aici, i-am \nt~lnit \n curte, tocmai terminaser` [i ei masa [i ie[eau
din casa veche, trec~nd \n „bloc”, unde au apartamentul. Am schimbat c~teva
cuvinte, am f`cut elogiul acestei zile at~t de frumoase, iar ei mi-au spus c`
„au fost la [osea” ca [i cum s-ar fi produs un mare eveniment \n via]a lor, apoi
m-au \ntrebat pe unde m-am plimbat. „ßi eu am fost la ßosea”…– „Desigur,