Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2005
6
cu promtitudine, traducerile celor mai importante c`r]i ap`rute în Occident
[i senza]ia sincroniz`rii cu lumea civilizat`, cel pu]in în privin]a accesului la
lectura unor c`r]i de referin]`.
Rândurile de mai sus se vor un omagiu adus redactorilor de atunci ai
editurii [i mai ales conducerii ei, profesorului Romul Munteanu, de care, cu
câ]iva ani în urm`, la s`rb`torirea unui num`r de ani de la înfiin]area Editurii
Univers, nimeni nu [i-a mai adus aminte pentru a-l invita m`car la festivitate.
ßi vreau s` adaug c` tot Editurii Univers îi datorez [i descoperirea unui alt
titan al literaturii sud-americane, Ernesto Sábato, al c`rui roman Despre eroi
[i morminte a avut aceea[i soart` ca [í Casa verde: numai c` de data aceasta
[tiu în care bibliotec` a poposit f`r` a se mai întoarce în a mea: a lui Eugen
Simion, c`ruia [i eu [i Marin Preda îi vorbisem în termeni mai mult decât
elogio[i despre acest roman, academicianul de azi l`sându-se convins s` îl
citeasc` [í cerându-mi-l cu împrumut. Dar dac` Despre eroi [i morminte a
fost reeditat` de c`tre Humanitas, nu acela[i lucru s-a întâmplat [i cu Casa
verde: de[i anun]at` de mult printre „noile apari]ii” în catalogul editurii, în seria
complet` Mario Vargas Llosa, romanul nu a fost reeditat nici pân` ast`zi, din
câte mi s-a spus, din cauza unor întârzieri privind perfectarea drepturilor de
autor ale traduc`toarei, azi stabilite în Fran]a.
Pân` în 1989, Mario Vargas Llosa a avut timp s` devin` foarte cunoscut
[i iubit în România, gra]ie traducerilor semnate de traduc`tori de excep]ie ca
Mihai Cantuniari [i Coman Lupu. Astfel, în 1982, Editura Cartea româneasc`
public` R`zboiul sfâr[itului lumii (traducerea: Mihai Cantuniari). La guerra del
fin del mundo ap`ruse doar cu un an înainte la editura spaniol` Plaza&Janés;
531 de pagini care nu au constituit un obstacol, nici calitativ, nici cantitativ,
pentru admirabilul traduc`tor ([i om) care este Mihai Cantuniari.
M` aflam, în prim`vara lui 1982, pentru a doua oar` (prima fusese în
1978) la Madrid [i, împreun` cu prietenii mei spanioli, comentam în redac]ii
[i în libr`rii boom-ul latino-american, eu exprimându-mi preferin]a clar` pentru
Mario Vargas Llosa [i privind cu jind pre]urile c`r]ilor la care nici prin vis nu
a[ fi avut acces din suta de dolari (ob]inut` legal ca dona]ie din afara ]`rii),
f`r` de care regimul comunist nu permitea nim`nui s` c`l`toreasc` în Occident
pe cont propriu. Probabil c` regretul c` nu puteam s` cump`r cartea
lui Llosa mi se citea în priviri, astfel încât la plecare, în momentul desp`r]irii,
inegalabila mea prieten`, Julia Burrueco, mi-a pus în bra]e La guerra del fin
del mundo. Pân` la Bucure[ti, în lungul drum cu trenul str`b`tând Europa,
am avut ce citi, la fel de fericit` [i uimit` de for]a [i talentul lui Llosa ca [i
în cazul descoperirii romanului Casa verde. Când, la sfâr[itul aceluia[i an,
cartea a ap`rut în române[te, eu aveam deja o cronica literar` scris`, nu a
trebuit s` adaug decât constatarea c` Llosa are în România un traduc`tor
pe m`sura talentului s`u, astfel încât, când volumul nu era decât de câteva
zile în libr`rii, articolul meu ap`rea în România literar` („Mario Vargas Llosa
[i romanul viitorului”, nr. 52/1982).
Ecourile c`r]ii în presa româneasc` au fost impresionante [i [tiam c`
Llosa avea deja ([i) în România un club al admiratorilor, (asemenea lui Mateiu
Caragiale) din ce în ce mai numero[i [i mai interesa]i de literatura sa.
A urmat în 1988, tot la Editura Cartea româneasc`, Conversa]ie la Catedral`
(traducerea tot Mihai Cantuniari). Ap`rut în Spania, în 1969, romanul
este considerat azi, ca [i R`zboiul sfâr[itului lumii, punct de referin]` în cariera
literar` a lui Llosa. În Romania a avut acela[i succes, nu numai de critic`,