Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2005
180
Ambele formule de abordare a fiin]ei s-au dovedit deopotriv` oportune [i
utile, cu prec`dere în planul specula]iilor teoretice. La data devenirii lor publice,
aproximativ în acela[i segment de timp, omenirea trecea printr-o grav` criz`
de identitate, antebelic` [i postbelic`. Individul reflexiv se avânta s` dea curs
imperativului heideggerian „a pune întrebarea just`”, astfel încât calea ce
urmeaz` a fi parcurs` s` ias` firesc [i cu necesitate în eviden]`. Tu-ul meu a
avut de asemenea momentul s`u de maxim` rezonan]`. Era vremea când Eu
[i Tu se cerea s` fie readu[i în aceea[i comunitate, pentru a se înt`ri puterea
de rezisten]` în fa]a unui du[man greu de înfruntat. Nici o fisur` în binom,
nici o concesie în favoarea „celuilalt”: Tu-ul meu este, probabil, un semn de
recunoa[tere al „evreului real” despre care vorbe[te Andrei Oi[teanu. Exist`
în folclorul evreilor din partea estic` a Europei, inclusiv România, o legend`
hasidic` (figureaz` într-un volum îngrijit [i prefa]at tocmai de Martin Buber),
în care un fiu de rabin se poart` într-o anumit` împrejurare cam degajat
fa]` de tat`l s`u. Fiul motiveaz`, surprinz`tor, c` în acel moment a ac]ionat
„partea bun`” din Cain. Iat`, prin urmare, cum poate fi conceput un Cain „al
lor”. În scrierile lui ßalom Alehem, [i nu numai, personajele apar foarte vioaie,
agitate, uneori violente. Ele î[i arunc` expresii tari, epitete jignitoare. Dar
totul se petrece „în familie”. Dac` acelea[i cuvinte, cu în]eles absolut moral,
î[i fac loc într-un dialog dintre un ne-evreu [i un evreu se ive[te riscul unei
percep]ii nedorite.
Teoria Sinelui a r`mas s`-[i duc` rolul pentru care a fost creat` pe scena
ontologiei. Eu [i Tu, îns`, [i-au croit o nou` transparen]`, mai pu]in lax` [i cu
referin]` destul de ambigu` la fondul general demografic spre care se tinde
cu tot mai mult` insisten]`. Astfel, Eu [i Tu au devenit instrumente tehnice
de lucru la îndemâna imagologului de profesie, aliniindu-se în aceea[i ordine
[i „cel`lalt”. Calea magistral` a autocunoa[terii se cuvine a fi urmat` dup`
modelul „oglinzilor paralele” (Klaus Heitmann). Se pune sub interdic]ie activitatea
maladiv` a eu-lui narcisiac din inventarul psihologiei abisale, pentru ca
individul s` redevin` apt de activitate dialogal` cu semenii, singura modalitate
de a se cunoa[te pe sine însu[i. Dup` cum tehnica dioptric` detroneaz` figura
orgolioas` a supraeului nietzschenean capabil doar de emisie în condi]ii tensionate
de dictat, nu [i de recep]ie în instan]e favorabile circula]iei ideilor.
În retorica eu-tu-ului, individul nu mai este suficient sie[i. Când gânditorul
anonim roste[te formula senten]ioas` „s` nu [tie stânga ce face dreapta”,
vizeaz` un act anume care trebuie ]inut ascuns de ochiul lumii, obi[nuit s`
fac` publice secretele, indiferent de ce natur` ar fi ele, pentru a fi distrus cercul
restrâns al beneficiarilor de moment. Se vede c` între Eu [i Tu se deschide
ca o zestre comun` întreaga existen]` posibil` a lumii, în stare manifest` sau
latent`. S` amintim [i alt` formul` oral`, din multe altele, care se asociaz`
cu anterioara: „Noi râdem de unul, de doi, [i patruzeci râd de noi”. A[adar,
mentalul colectiv nu concepe un cerc al lui ego, fie [i în accep]ia lui „unu-doi”.
Fenomenul uman, atâta timp cât are cuno[tin]` de sine, exist` în m`sura în
care se „reflect`” în oglinzi paralele simbolizate de c`tre Eu [i Tu. Pe de alt`
parte, fie [i paralele, oglinzile, chiar [i reflectante, numai nu identice. S-ar
abate un mare plictis asupra omenirii dac` ea ar fi sechestrat` de o imagine
uniform` [i nivelatoare. Existen]a ar c`p`ta un curs serial, previzibil [i supus`
comenzii de la distan]` printr-o simpl` mi[care de buton, ca în Orwell. Din
fericire, Eu [i Tu poart` „oglinzi” dup` fabrica]ie proprie ca s` [i le arate reciproc
cu inten]ii corective, f`r` a se renun]a la înzestrarea originar` cu care
fiecare vine darnic în întâmpinarea „celuilalt”.