Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2005
120
acestei situa]ii dilematice, func]ia de suspiciune îl face pe Miguel s` vad`
în [oferul care se oferise s`-l transporte cu ma[ina în ora[, c`l`ul tocmit de
teoreticianul anarhiei: „…c`l`ul se numea (…) Aristotel, omonimul p`rintelui
logicii [i al metafizicii, creatorul legilor gândirii ra]ionale, admira]ia sa din anii
studen]iei. Din nou, poate c` don Athanasios [tiuse [i îi potrivise o asemenea
moarte…” (Ibidem, p. 48). Spa]iul în discursul acestei secven]e e redus
la imaginea mâinilor [oferului, care, în ciuda faptului c` sunt înm`nu[ate în
alb – simbolul inofensivit`]ii – pot deveni, în cazul unei brute, mijloacele de
manifestare a violen]ei prin sugrumare: „…privirea lui Miguel se l`s` jos, înspre
mâinile [oferului. M`nu[ile albe îi ascundeau forma, dar nu îndeajuns ca s`
nu se observe degetul mare, puternic, butuc`nos, cu încheieturile falangelor
groase, peste care m`nu[a alb` nu se întindea. Miguel fascinat de mâinile
puternice [i late, se gândi c`, desigur, sugrumarea e moartea cea mai f`r`
zgomot…” (R., p. 47). Mergând pe strad`, tân`rul are un moment de iluminare:
ceea ce inten]ioneaz` patronul s`u, prin faptul c` l-a l`sat s` plece, e
verificarea fidelit`]ii sau a nonfidelit`]ii sale: „Don Athanasios îi testa cea
mai de pre] calitate, nonsinceritatea, împingându-l pân` la adev`ratul dispre]
pentru sine.” (Ibidem, p. 69). Crezând c` prietena donei Isabela, Deborah,
cunoa[te sau a intuit situa]ia dilematic` în care el se afl`, Miguel e pe punctul
de a i se confesa acesteia, sperând în finalitatea func]iei de eliberare de
obsesie : „M-am gândit c` tu e[ti singura fiin]` c`reia pot s`-i spun, c`reia
i se poate încredin]a o tain`. ¥ie am s`-]i spun.” (Ibidem, p. 77). Dar, spre
surprinderea lui, femeia îl respinge: „Nu (…) Mâine. ¥i-am spus, de mâine
de-abia po]i s`-mi faci curte, [i, în cadrul cuceririi mele, chiar e un punct, se
pare, obligatoriu, s`-mi faci [i confesiuni grave, chiar compromi]`toare. Dar
ast`zi nu.” (Ibidem, p. 77).
Ajuns într-un cartier de la marginea ora[ului, în lumea a treia, Miguel
asist`, ca spectator, la o scen` de violen]`: o b`taie între dou` cete de copii.
Consilierul privat vede în faciesul micu]ei „brute ro[covane” un don Athanasios
juvenil. Scena îi produce o nou` iluminare, în urma c`reia î[i d` seama c`
„subtila strategie” a patronului s`u „era f`r` sens, pentru c` nu îndr`znise s`
cuprind` [i b`ie]ii de 12-13 ani, din care, la momentul oportun, se vor na[te
al]i conduc`tori, dac` aceasta le va fi calea aleas`.” (Ibidem, p. 87). Din privirea
triumf`toare a brutei, Miguel re]ine acei „ochi îngusta]i [i siguri pe ei, ce au
obiceiul s`-[i râd` de o lume, dominat` prin voin]`.” (Ibidem, p. 87).
Concrete]ea realului îl pune pe Miguel în imposibilitatea de a-[i dezv`lui taina,
îi d` senza]ia de gol [i-i declan[eaz` func]ia de temere c` cei avertiza]i
despre apropiatul m`cel nu vor da crezare spuselor sale: „Înl`n]uirea mul]imii
g`l`gioase pe str`zi [i rumenitul soldat eroic învingând du[manul nev`zut cu
baioneta îi d`du lui Miguel o senza]ie ciudat`, aproape de team` (…) Taina
sa n-o împ`rt`[ise nim`nui [i nici nu mai [tia dac` era chiar o tain` [i nu un
fenomen ciclic [i f`r` importan]` [i consecin]e.” (R., p. 97).
Urm`toarea halt` pe care o face acest pseudo-Odiseu o constituie întoarcerea
la vechii prieteni. Dintre to]i fo[tii amici, singurul care se bucur`
de revenirea lui este Figueroa. Ceilal]i, a[a cum observ` patroana cafenelei
unde se strângeau spre a discuta probleme politice, r`mân indiferen]i, iar din
aceast` cauz` func]ia de nonintegrare a eroului în cercul vechilor prieteni este
evident`: „Patroana observ` cu satisfac]ie vizibil` c` nu mai poate fi vorba de o
conciliere între ace[ti oameni ce-[i consumau în discu]ii inutile via]a [i tân`rul
domn serios [i cu înalte leg`turi care devenise Miguel.” (Idem, p. 132).