Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2005
146
De aceea marele fior metafizic ce se întrevede dincolo de înveli[ul propriu-zis
al versurilor are darul de a ne incita [i nelini[ti, de a ne revela noi unghiuri,
absconse, de „ lectur`” nu doar a textului, ci [i a sufletului pe care autorul l-a
transfigurat în metafore, rev`rsând în poem ceva din prea-plinul tenebrelor
lui interioare.
Olimp reprezint` o coloan` solid` [i înalt` la edificiul poeziei lui Gheorghe
Pitu], consolidându-i edificiul [i locul în posteritate.
Sub îngrijirea Valentinei Pitu] [i cu o prefa]` de Romul Munteanu, Editura
Decebal din Drobeta Turnu Severin a publicat recent volumul Când îngerii
adorm pe crengi (sonete) de Gheorghe Pitu]. Al`turi de texte care au mai
ap`rut în volumul Stelele fixe, din 1977, deci în timpul vie]ii autorului, cartea
de fa]` cuprinde o sum` important` de poeme inedite – ceea ce, se în]elege,
spore[te interesul cititorului pentru lectura acestui autor care debuta în 1966 în
vestita colec]ie „Luceaf`rul”, cu Poarta cet`]ii, aducând în lirica româneasc`
suflul unei poezii impregnat` cu parfumurile [i sonurile codrilor transilvani,
crea]ie în care for]a [i prospe]imea metaforei erau atribute remarcate ca
atare de critica literar`. Poetul a evoluat apoi pe linia unor decant`ri în care
ritmicitatea [i muzicalitatea versului au devenit predominante [i pregnante,
ajungându-se la un fel de desc`rnare a textului de metafor` [i de orice artificiu
care i-ar fi diminuat mesajul [i for]a de comunicare. Iat` o mostr` a felului în
care scria Pitu] în 1981: „De câte ori privi]i spre soare / nu cere]i anotimpul
florii / ci s` dispar` pierz`torii / cei de fiin]` [i popoare // în st`rile inferioare /
cu algele [i infuzorii / [i-n v`i de m`ri denigratorii / s`-ngroa[e stâncile de sare.
// Atunci s-ar na[te flori de floare / în orice zi cum numai zorii / când curg din
geana aurorii // ca herghelii pedepsitoare ale trufiei [i erorii / pe un p`mânt în
s`rb`toare.” (Zorii). Prin urmare are dreptate Romul Munteanu atunci când
scrie c` „ Gheorghe Pitu] face din textele sonetelor sale un fel de nuclee
gânditoare. Mediator între con[tiin]` [i existen]`, cuvântul nume[te, accept`,
respinge, m`rturise[te. se întristeaz`, se revolt`, memoreaz`, evoc`, fiind
mereu direc]ionate de autor spre public”. În adev`r, în mai toate sonetele din
Când îngerii adorm pe crengi se poate sesiza o gândire poetic` aforistic`,
enun]ând idei [i „teme” generale, în care tenta filosofic` e evident`, precum
în versurile: „Gura lumii, apa, vântu’ / Nimeni nu le va opri / Orice-ar face [i
gândi / Numai greul ca p`mântu’ // Noi deci s` sus]inem cântu’ // Cel ce va
t`m`dui / Sufletele-n orice zi / Leg`nându-le de-a rându’ ” (Noi deci). În bun`
[i remarcabil` m`sur` recentul volum ni se pare a fi [i cartea unei experien]e
de via]`, dar [i a uneia poetice, în urma c`reia scriitorul a devenit mai interiorizat,
dar nu izolat [i rupt de lume, mai trist, dar nu mai pu]in interesant
prin darul [i harul de a-[i imagina lumi posibile într-un t`râm de neatins: „Nu
mai visez decât o cas` / pe spatele t`cut al lunii - / s` aib` seara to]i nebunii
/ p`mântului un pat [i-o mas` // în lumea cea miraculoas` / printre pivo]ii de
petunii / nu s-ar mi[ca decât p`unii / de-argint cu pene de m`tas`.” (Când
luna cre[te marea).
F`r` a disloca ori modifica judec`]ile criticii [i istoriei literare în ce-l prive[te
pe Gheorghe Pitu], aceast` carte reconfirm` un adev`r esen]ial: autorul este
un poet autentic [i valoros, iar crea]ia lui nu numai c` nu s-a perimat odat`
cu trecerea timpului, ci, dimpotriv`, [i-a sporit substan]ial caratele.
(Din vol. Eu v-am citit pe to]i, în curs de apari]ie)