Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

DAN PERßA
D
Îngeri cu trup
ac` începi s` cite[ti romanul lui Valeriu Stancu Crematoriul de suflete,
el pare destul de pu]in interesant pentru cititorul de ast`zi din punctul de
vedere al „ideologiei” sale. S` iei la refec perioada comunist`, un loc [i
un timp al ei, într-o fic]iune, pare cel pu]in un dezavantaj ast`zi: publicul
prefer` jurnalele [i memoriile, dac` tot nu au fost scrise la vreme romanele
de atitudine anti-comunist`. Dar ceea ce la începutul romanului pare
supus acestei „ideologii” literare, o „evocare realist`” a lumii comuniste,
nu e decât o capcan` pentru lector, un pretext de autor. ßi rupându-se de
acest reper (aparent), de suportul „realistic”, Valeriu Stancu d` m`sura
unui talent viguros. Independent` de comunism, lumea romanului s`u
publicat în 2003 la editura Cronica din Ia[i devine descrierea infernului
uman din orice timp [i loc, o evaluare, deci a condi]iei umane. Trebuie
s` spunem de la început c` infernul lui Valeriu Stancu nu e unul lipsit
de speran]`. Dimpotriv`. For]ele generative ale R`ului, sunt ]inute în
cump`n` tocmai de degenerescen]a personajelor ce populeaz` trustul.
Aceste personaje sunt „chiaburii” pedepsi]i, unii din ei cu doctorate date
în filozofie în Germania, dar „dec`zu]i”, tra[i în mocirl` prin mediul care li
se aloc`. Neavând nimic de pierdut, ei ies la b`taia cu pumnul împotriva
membrilor de partid [i activi[tilor, aidoma unor „golani”. Crematoriul de
suflete devine astfel o golaniad` sui-generis. Tocmai tagma osândi]ilor, a
celor „cu bube în cap”, tagm` ce p`reau cu totul abrutizat`, devine o for]`
compensatorie a R`ului, un frâu al R`ului ce robote[te sub p`mânt [i,
amenin]ând permanent, r`bufne[te când [i când la suprafa]`. În infernul
dantesc se instituie astfel un oarece echilibru: agen]ii R`ului încep s` se
team` de cei pe care i-au abrutizat, încep s` se team` de acel, poate,
„om nou” creat dup` prototip infernal [i care devine amenin]`tor. Iat` una
de parabolele ce produce jocuri secunde, ce d` adâncime unei medita]ii
implicate în discursul romanesc al lui Valeriu Stancu. Dar nu acest joc
secund st` înainte în aten]ia romancierului.
La început, cartea aceasta mi-a amintit, prin protocol, de Farul din
Alexandria, romanul lui Petre S`lcudeanu. La S`lcudeanu era sanatoriul,
aici e trustul. O insul`, de fapt un loc izolat de restul lumii, dar care repet`
în mic, [i ap`sat, debordant, lumea cea mare a oamenilor. S`lcudeanu
EX PONTO NR.3, 2005
133