Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2005
156
o fic]iune. Din tot ce gânde[te omul nu se nasc decât fic]iuni [i tot ce crede
omul nu e decât o fic]iune. Aceast` atitudine, chiar dac` uneori colateral se
aglutineaz` cu atrac]ii spre un „realism caragialian” (¥ârlea sau Gârbea), ori
cu preten]ia unui neo-onirism (Braga), e o constant` a prozei „nou`zeciste”,
f`r` a c`rei con[tientizare nu poate fi în]eleas` just. A „fic]ionaliza” pân` în
pânzele albe, poate fi o explica]ie [i pentru faptul c` proza „nou`zecist`” nu
se înso]e[te aproape niciodat` (buna tradi]ie ar cere-o, de la Camil Petrescu
la Nedelciu), de teoretiz`ri. Au fost zece ani în care prozatorii „nou`zeci[ti”
(cu excep]ia poate doar a lui Corin Braga), nu au l`sat s` le scape aproape
nici un oftat teoretic asupra demersului lor literar. Fapt ce pentru mine arat`
c` nu s-au preocupat câtu[i de pu]in de problema b`trânicioas` a identit`]ii
lor. Mai numi]i înc` „tineri prozatori”, de[i se afl` la vârsta deplinei maturit`]i
[i gata s` porneasc` pe pant` în jos, nu se sinchisesc prea mult de acest
apelativ, iar când se va întâmpla, va fi semnul c` au început s` îmb`trâneasc`
[i c` în curând vor dori s` p`trund` în structurile puterii vie]ii literare [i s` le
domine chiar. Deocamdat`, nu s-a întâmplat acest lucru [i s-ar putea s` nici
nu se întâmple. E doar o fic]iune. Concep]ia lor literar` nu e decât urmarea
unei concep]ii de via]` alc`tuite în vremuri de dictatur`, de restri[te – în vremuri
ciudate, scoase din ]â]âni, ce le-a inoculat neîncredere în „putere”, în
preten]ia omului c` ar fi capabil s` guverneze [i deci în ra]iunea sa (ca [i în
dreptul s`u de a produce „texte”, ca modelaje ale „lumii”). Spre deosebire de
concep]ia optzeci[tilor, care e una pronun]at livresc`, înc`lzit` la flac`ra c`rtur`riei,
„nou`zeci[tii” sunt cei care nu au v`zut în jur decât ra]iuni suficiente
[i niciodat` Ra]iune. Iat` deci o ruptur` tran[ant` între literatura optzecist` [i
„nou`zecist`” [i nu în aspectele formale (ce par a le apropia), ci în profunzime.
Lipsa credin]ei în cognosciblitatea lumii, a universului, e una dintre cele mai
importante aspecte ale concep]iei lor [i e important` întrucât de aici deriv`
perspectiva lor mult mai pronun]at metafizic`. Ceea ce nu poate fi cunoscut
reprezint` o tain` autentic` [i ea duce la interoga]ii. Deci al`turat interoga]iilor
adresate istoriei, existen]ei omului [i condi]iei umane, apare [i o interoga]ie
mult mai înalt` [i de o mare demnitate, interoga]ia metafizic`.
Chiar dac` necunoscut` în mesajul ei, literatura deceniului apocaliptic
r`mâne, [i r`mâne s` fie cercetat`. Demersul lui Octavian Soviany, cel mai
consistent pân` la aceast` dat`, are meritul de a fi o înglobare într-o viziune a
unui mare num`r de c`r]i scrise în anii nou`zeci, având reversul c` potrivirea
pentru fiecare carte nu ofer` decât o versiune de interpretare, una dintre cele
posibile [i desigur c` nu aceasta este întotdeauna [i lectura perfect adecvat`
fiec`reia în parte. Îns` avem „tabloul” pasibil s` ghideze noi evalu`ri.
Dac` Genera]ia ’80 a dat un mare num`r de critici, preocupa]i majoritatea
de literatura optzecist`, nu acela[i lucru se întâmpl` [i cu promo]ia nou`zeci.
Dimpotriv`. unica "speran]`” a criticii nou`zeciste s-a dovedit prea marcat`
de spiritul de ga[c`, capricioas`, f`r` chef de travaliu [i mult prea dispus`
s` foloseasc` în locul acestuia improviza]ia inteligent`, în plus cu idei foarte
ciudate despre selec]ia valorilor, încât e mai degrab` un prozator de o factur`
aparte decât critic literar. Desigur, ar mai fi un critic la Cluj (Braga), altul la
Baia Mare (O]oiu), al]ii la Ia[i (Dan Bogdan Hanu [i Mircea Platon), dar ei nu
sunt interesa]i de fenomenul literar al contingentului lor. Ca [i al]i critici veni]i
pu]in mai târziu pe scen` [i interesa]i mai cu seam` de literatura optzecist`,
c`ci scriind despre ea, li se pune la dispozi]ie o important` baz` logistic`
(a optzeci[tilor) [i dispun de o lejer` promovare. E drept, au scris despre