Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

cu vreo fat`…” a r~njit dl. Matei, f`r` s` [tie c`-mi \nfige [i mai ad~nc un cui
\n inim`, fiindc` tocmai fata ([i numai una anume!) lipsise din toat` aceast`
zi splendid`.
M-am odihnit pu]in, [i la ora 5 eram la Ateneul Groz`ve[ti unde aveam
o „trimitere” pentru [ez`toarea de acolo. Profesorul Vulpescu \n amintirea
scurtei noastre conlucr`ri de acum trei-patru ani, c~nd fusesem [i eu numit la
Mi[carea Cultural` a Prim`riei, \nainte de a trece la Bibliotec`, nu-mi refuz`
nici o solicitare, astfel c` din c~nd \n c~nd m` v`d „conferen]iar” pe la ateneele
populare. Nu este o treab` nici glorioas` nici pl`cut`, dar \mi aduce c~teva
sute de lei, care \mi prind foarte bine.
La \ntoarcerea \n ora[, deoarece m` aflam \n drum [i fiind tocmai ora
potrivit`, m-am oprit la Lovinescu, la cenaclu. M` abat foarte rar pe aici, la
dou`-trei luni, [i numai \nt~mpl`tor, \ns` u[a o g`sesc totdeauna deschis`,
ca pentru to]i de altfel, iar Maestrul \mi acord` de fiecare dat` o str~ngere de
m~n` c`lduroas`. Ast` sear` era lume mai mult` ca de obicei, [i asta m-a
surprins din primul moment. Printre al]ii se aflau de fa]`: Zaharia Stancu (vine
[i el foarte rar), Mircea Damian, Ludovic Dau[. Am remarcat de cum am intrat
aceste prezen]e, prin faptul c` acum o s`pt`m~n` \n Azi (director Zaharia
Stancu) Mircea Damian a publicat un articol foarte violent la adresa lui Dau[,
f`c~nd mare v~lv` \n lumea literar`, iar acum erau am~ndoi la cenaclu. Curios!
Dar aveam s`-mi dau repede seama c` prezen]a lor nu era \nt~mpl`toare.
Damian se afla \n odaia telefonului [i fuma ]igar` dup` ]igar`. Mai t~rziu a
ie[it de acolo [i a venit \n camera unde se fac lecturile [i unde acum se discuta
liber, se spuneau ultimele anecdote, se comunicau ultimele cancanuri literare,
la care el – contrar obiceiului – nu participa ast` sear`. A trecut printre scaune,
cu chica lui de de]inut, dar foarte corect \mbr`cat, [i s-a a[ezat \n fund al`turi
de Stancu. Eu st`team pe un scaun r`mas liber, probabil fiindc` nimeni nu
\ndr`znea s`-l ocupe, l~ng` Dau[ care era vizibil ocolit. çn atmosfer` p`rea c`
plute[te ceva, c` se preg`te[te ceva. La un moment dat, Damian a aruncat, din
fund, cu vocea lui cavernoas` [i vehement`: „Maestre, noi `[tia, am vrea s`
plec`m…”. Lovinescu atunci a tras sertarul, a scos ni[te pagini scrise proasp`t
[i a spus: „çnt~i s` v` citesc ceva, [i apoi! A chemat toat` lumea r`sp~ndit`
prin celelalte camere: „Domnu' Straj`, Doamn` Sorana, lua]i loc…” [i a rostit
ca preambul: „V` rog s` nu fi]i mali]io[i. Am s` citesc o… scrisoare persan`,
al c`rei singur cusur e c` autorul nu e Montesquieu, ci eu”.
ßi a \nceput s` citeasc` o proz` destul de plat`, plin` de „care”, [i f`r`
nici o idee deosebit`, f`r` nici o metafor`, f`r` stilul frumos cu care eram
obi[nui]i. Se vedea c~t de colo c` se afla \ntr-o situa]ie penibil` [i se sim]ise
dator s` intervin` \n conflictul dintre Damian [i Dau[, pe chestia atribuirii de
pensii unor scriitori, dar \n a[a fel \nc~t s` nu supere pe nici unul. Primul era
redutabil, al doilea era un fidel, din vechea gard`, a cenaclului. Totu[i, din
fiecare pagin` reie[ea c` Dau[ e sacrificat. Bietul b`tr~n, mai sucindu-se pe
scaun, mai oft~nd, mai din delicate]e, mai silit, a suportat supliciul, eroic, p~n`
la sf~r[it. Nu m` a[teptam la asemenea gest din partea Maestrului. Dup` ce a
terminat, Damian s-a ridicat, s-a apropiat de birou [i i-a adresat c~teva complimente
de circumstan]` – cu spatele ostentativ spre Dau[ – apoi a plecat,
\nso]it de Stancu. Lovinescu, de[i, de obicei, nu admite atitudinile lui Damian
la cenaclu, [i nu-l admite nici ca om, de data asta a discutat cu el jovial, l-a
condus la ie[ire, cu amabilitate, f`c~nd cu totul abstrac]ie de prezen]a lui
Dau[. Dup` plecarea lui Damian, Maestrul a continuat comentariul, dar f`r` a
EX PONTO NR.3, 2005
61