Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

Jonci
M emoria-mi onest`, harnic` [i t`cut`, de fost c`l`tor pe apele Indochinei,
îmi restituie pre]ul acelei a[tept`ri prelungite în rada Haiphongului,
în jonci fermecate.
Le-am contemplat îndelung (fiindc` n-am avut încotro) în agresiunea
lor meditativ`, intrate în suflet prin pori [i prin gene, izbindu-se continuu în
hublouri, în cadrul u[ilor, pentru a-mi f`uri colec]ii unice de goblenuri umede
[i triste, cu cea]` împrejur [i cu ele, dragoni fabulo[i [i cumin]i, pâlpâind în
mijloc. Le-am v`zut posomorâte, plutind pe spinarea larg` a fluviului umflat
de maree, cu zim]ii nemi[ca]i ai pânzelor mu[când orizontul, le-am v`zut dure
în lumina apoas` a zorilor, c`l`torindu-se în cercuri rotitoare, solitare sau în
forma]iuni ciudate ce p`reau s` încifreze mesaje de sorginte astral`: cu pupa
s`ltat` nefiresc ca într-o derut` a centrului de greutate, purtau fiecare destinul
lacustru al unei familii, case-cutii de culoarea brunului amar m`rturisind
suferin]a lemnului îndelung încercat de tenacitatea apei. Nimic nu le-ar fi
adorat, nu le-ar fi g`zduit cu mai matern` grij` [i ardoare decât acest peisaj,
t`lm`cire dramatic` a unui vis col]uros [i umed, realitate paradoxal` întocmit`
din inconsisten]e suprapuse în care se caut` orbec`ind, omul [i pe[tele.
Câteodat` se ridica pâcla [i lumina proasp`t`, nesigur` ca un mânz
nou-n`scut, î[i denun]a ereditatea-i fumegoas`, venind parc` de undeva, de
dedesubt, filtrat` prin straturile plumburii ale apei, ca s` înv`luie scrupulos,
cu un nemaipomenit sim] al detaliului, oameni, b`rci [i lucruri. Atunci, joncile
de pe canalele îndep`rtate îmi r`s`reau miraculos în preajm`, c`lcau pe
iarba ostroavelor învecinate, sfidând legile firii, r`sturnând ordinea planurilor,
amestecându-se haotic cu apropiatul ca într-o genial` gravur` naiv` t`iat`
în apele tari, monocrome ale acidului lacustru. Fiindc` aici, între jonci – pe[ti
cafenii cu aripi de p`s`ri, semnifica]ii ezoterice handicapându-]i orice putere
imaginativ`, natura germineaz` virtu]i de geniu [i nu-]i r`mâne decât s` le
sorbi în ritmul respira]iei.
P`[eam încet, neauzit, la c`derea serii, pe spinarea supraîn`l]at` a provei,
printre colaci de parâme, vinciuri [i capete încremenite de lan]uri, respiram
în pumni s` nu m` aud` fluturii uria[i cafenii, ce p`reau s` zdren]uiasc` cu
aripile lor rigiditatea mut` a metalului, era susurul slab al fluxului, scâr]âitul
vreunui scripete, greu, distonant, lipsit de scuze, [i plesnetul moale al fluturelui
speriat mi[cându-se, fâlfâitor, în crepuscul. Regretul c` l-am pierdut, o privire
peste um`r [i, deodat`, fascinant`, mitic`, sp`rgând flagrant dimensiunile
firii, jonca, la fel de t`cut` precum amintirea ei de ast`zi, acoperindu-mi orizontul,
speriindu-mi geam`tul îndep`rt`rii de cas`, turnându-m` în conturul
ei butuc`nos [i aspru ca într-o matrice nev`zut`.
Câmpul binoclului se umplea de cafeniul trist al lemnului, se l`sa zigzagat
de aripile dragonice ale pânzelor [i se umaniza apoi, acoperind cockpitul larg
al b`rcii, 2-3 m.p. de via]`, cas`, b`t`tur` domestic`, gr`din`, loc de joac` al
copiilor, orizont [i margine tangibil`.
Se ducea, se l`sa supt` de pânzele lumii saturate de ap`, miluindu-m`
arar cu [opotul lamentativ-melodic al unei limbi neîn]elese, ca s` se piard` în
cenu[iul adânc, monoton al împrejurimilor, nu îns` [i în r`stimpurile meditative
ale memoriei mele...
EX PONTO NR.3, 2005
71