Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

Singular ca poet, Gheorghe Pitu] era, aveam s` aflu, un ins foarte original
[i ca individ, ca om. Cred c` atunci când se va scrie o monografie a acestui
scriitor, disp`rut la o vârst` la care ar mai fi avut destule de spus în poezie,
va trebui s` se ]in` seama [i de biografia poetului, c`ci ea poate aduce multe
detalii [i l`muriri [i în ce prive[te opera.
Dou` mi se p`reau elementele de baz` la debutul lui Gheorghe Pitu]
(elemente care îl f`ceau original, separându-l totodat` categoric de colegii lui):
timbrul b`rb`tesc al poeziei [i fruste]ea, prospe]imea nealterat` a metaforei.
În bun` m`sur` respectivele atribute s-au p`strat [i mai târziu, în volumele
ap`rute ulterior.
Poet cu o puternic` vân` htonic`, autorul Por]ii cet`]ii venea parc` de
undeva din adâncimi ancestrale, dialogând cu stelele, cu apele [i cu p`mântul,
într-o comuniune doar de el [tiut` [i în]eleas`. „Nu [tiu – nota el în primul
poem din cartea de debut, Singur – ce vor fi f`când / stelele seara / când î[i
tremur` dep`rtarea spre mine, / insinuând neputin]a de a le strânge la piept;
/ dar noaptea când / înf`[ur p`mântul cu suflet / [i-i mângâi în]elepciunea
mut`, / sc`pându-l apoi / pe orbita în care n-a obosit / de la-nceputuri, / îl simt
pe jum`tate / mul]umit / c` poate privi stelele / prin mine”. Era aci, desigur,
ceva din panteismul marelui s`u predecesor transilv`nean, Blaga, îns` bardul
bihorean, aducea [i un plus de ton b`rb`tesc, o vigoare în care se deslu[eau
cu limpezime esen]ele p`mântului natal.
Aceste considera]ii generale ne-au fost prilejuite, între altele, [i de
apari]ia recent` a volumului antologic intitulat Olimp, edi]ie bilingv` româno-german`,
tip`rit de Editura Funda]iei Culturale Române, carte prin
care poetului Gheorghe Pitu] i se acord`, dac` putem zice a[a, pa[aport
de ie[ire în Europa.
De la Poarta cet`]ii [i pân` la Olimp poezia lui Gheorghe Pitu] a r`mas
consecvent` cu sine, atât în ce prive[te substan]a propriu-zis` cât [i limbajul,
concizia, rostirea aproape aforistic` a unor adev`ruri fundamentale, legate
de întreb`rile pe care [i le pune autorul în leg`tur` cu via]a [i universul, cu
tainele lumii [i meandrele fiin]ei omene[ti, niciodat` cunoscut` îndeajuns.
Interesant este, pe de alt` parte, c` poetul r`mâne legat prin toate fibrele
fiin]ei lui de Transilvania natal`. Plecarea lui de acolo atrage îns`[i migrarea
]inutului de ba[tin`, într-un fel de translare de dimensiuni cosmice, precum
în poemul Cam atât: „Ce straniu galopeaz` / pe dealurile din Ardeal furtuna,
/ p`rin]ii fug / spre casele care o iau din loc, / Se crap` coaja norilor / [i
apele greoaie vin cu cap`t / ca [erpii altor ere - / brazii împin[i de bolovani, /
scroafe cu din]ii-ntor[i / înoat` cu purceii spânzura]i de ]â]e, / cerbii lovi]i / de
r`suflarea lupilor / î[i rup de trunchiuri coarnele, / se încâlce[te lumea / a[a
ca la-nceput; / aud cum putreze[te dealul / la care am gândit o clip`. / ßi nu
mai sunt decât un strig`t / rupt dintr-o gur`-n alt mileniu, / când m` inund`
f`r` urm` / puhoaiele materiei.”
De mare for]`, poemele din Olimp aduc în aten]ia cititorului viziuni terifiante,
dante[ti, în care materia pare a se revolta împotriva omului, lucrurile
îns`[i pornind într-o mi[care de co[mar. Poetul vede, astfel, cum „oamenii sunt
lua]i la goan` de ma[ini f`r` [oferi” [i cum „cl`dirile greoaie / alearg`-n urma
noastr`”. În aceast` mi[care continu`, apocaliptic`, starea poetic` cheam`
la medita]ie, la întreb`ri, la g`sirea unor sensuri existen]iale [i sbuciumului
interior. Poetul sugereaz`, multiple piste de receptare [i în]elegere a liricii lui.
EX PONTO NR.3, 2005
145