Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

a destinului; ca [i Mirela, Dumitru [i Maria fug dintr-o ]ar` devenit` lag`r de
exterminare, cu precizarea c` experien]a personal` are loc dup` cea imaginar`,
fic]ional`; etc. etc.
Romanul, complex [i surprinz`tor, a fost considerat un mister modern,
con]in~nd condi]iile interven]ei divine salvatoare, dar cu complicitatea acelor
indivizi care fac parte din rasa secret` [i select` a celor ale[i. Romanul are
for]a – remarcat` – de a scoate din indiferen]`, c`ci „dac` timpurile care vin
vor fi timpurile celor care vor fi ale[i, nu vom mai ignora de-acum c` lucrul celor
ale[i ne prive[te pe noi to]i, at~t ca persoane, c~t [i ca genera]ie predestinat`”.
Pentru aceast` demonstra]ie, autoarea a avut nevoie de cuplul supranatural
Fausta – Konstantinos, care dinamizeaz` rela]iile inter-personale, introduc~nd
corecturi care devin materie epic`, av~nd func]ie catalizatoare; solu]ia
]ine de epic [i nu de „moral`”. Ca [i implicarea sacrului în real, cuplul ]ine de
dou` lumi, spiritual` [i material`; cei doi dau mesajului credibilitate magic`,
atest~nd complexitatea codurilor, realitatea minunilor („Crezi c` este normal
s` scrii o sut` cincizeci de pagini într-o dup` amiaz`?”). Salvarea cuplului
de creatori Maria – Vizanti este proiectat` în grandoarea unei morale sacre:
Isus – Maria Magdalena, replic` suprem` [i longeviv` la infernul regizat de
voca]ia comunist` pentru teroare. Cei ale[i se aleg singuri pentru repopularea
paradisiac` a ]`rii. Aportul artei se face în]eles prin hermeneutica narativizat`
a rolului ei regenerator. Argumentul metafizic semnalizeaz` deopotriv`
profunditatea limbajului [i consisten]a lui ideatic`, f`r` ca teza s` ias` din
cadrele construc]iei. Mereu [i mereu, romanul se întoarce asupra lui însu[i.
Distan]a dintre idealitate [i derizoriu este dat` de cooperarea art` – sacru în
unitatea [i cuprinderea limbajului care construie[te [i de-construie[te o lume.
Cine nu crede în miraculosul din ea se dezice de la condi]ia salvatoare de a
fi ales, c`ci ce poate ap`rea mai semnificativ dec~t metamorfozele, trecerile,
coresponden]ele, semnele, reminiscen]ele, ubicuit`]ile, simultaneit`]ile? Parc`
în ecoul romanului, despre situa]ia intelectualului [i derutanta lui indecizie
autoarea îi vorbe[te lui Gabriel Ple[ea: „Este paradoxal c~]i oameni remarcabili
sunt concentra]i pe teritoriul ]`rii [i c~t de pu]in eficien]i sunt ei atunci
c~nd este vorba de decizii vitale”.
Savanta prezen]` în scen` a personajelor dovede[te st`p~nirea cu autoritate
a p~rghiilor narative [i intui]ia de a dinamiza cu sens ansamblul. De o
deosebit` proprietate a imaginarului sunt dialogurile, imprevizibile at~t ca
mecanism al aducerii lor în scen`, c~t [i ca integritate psihologic` valabil`
la fiecare caz în parte. Condi]ia lor intelectual` [i fluen]a lor elitar` le aduce
în imediata apropiere a familiei stilistice Camil Petrescu, Hortensia Papadat
Bengescu, G. C`linescu: sunt dialoguri de mare pregnan]` puse în monturi
de o inventiv` imagina]ie. O vioaie fantezie a exactit`]ilor (v., de ex., specificul
habitudinar diferen]iat dup` continente) se une[te fericit cu ingenioasa
rela]ionare vorbit` a personajelor. Cartea dezv`luie speciala pl`cere a autoarei
de a povesti, de a-[i estetiza fantezia, de a îmbucura lectorul cu favori
imaginare, at~t de necesare pentru a face verosimilul posibil. Se citesc, de
pild`, cu un deliciu de poveste real` metamorfozele orientale ale Faustei,
înt~mpl`ri care întotdeauna melancolizeaz`. Asemenea inser]ii de voluptate
a imaginarului, ca estetizarea evad`rii din contigentul inospitalier, produc
panic` în climatul conformismelor („ – Fic]iune, aiureal` – protestase
Surugiu”). Fausta îns`rcineaz` estetizarea fantezist` cu meritul unei asceze
fa]` de volupt`]ile joase ale b~rfei, clevetirii. Scriitoarea ilustreaz` [i la acest
EX PONTO NR.3, 2005
115