Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2005
70
intens ar putea concura în culoare [i splendoare cu straiele episcopale...
... ßi lini[te. O lini[te de început sau de sfâr[it de lume, suportul vicios,
aproape material, al celorlalte enun]ate mai sus, nimic altceva decât simple
incidente sonore: gâgâitul intrigat al gâ[telor, torsul unui motor în relanti,
fâlfâit de aripi, larma broa[telor cu solouri inopinate în registre înalte, de
sopran` de coloratur`, r`cnetul de trompet` uzat` al unui m`gar bolnav de
solitudine, c`scatul plictisit al lui Jack (Jacques), dul`ul în formare, mul]imea
de cuci promi]ându-]i demagogic nemurirea. (Ce banalit`]i! Unde-oi fi mai
citit a[a ceva?)
În fa]a vilei-pensiune a domnilor Demianoff, pe o canapea-leag`n confortabil`,
dotat` cu un parasolar ingenios, rabatabil, dup` cum vrei s`-]i reglezi
hotarul dintre umbre [i lumin`, [ed. Pe suportul metalic aerian al instala]iei,
un pui de rândunic`, aflat, probabil, la primele lui lec]ii de zbor, se tânguie
într-un limbaj neîn]eles mie, buim`cit de proasp`ta înf`]i[are a lumii,
Rândunica mam` (de ce ne place s` credem, c`, în lumea zbur`toarelor [i
nu numai, doar mamele sunt r`spunz`toare de securitatea odraslelor?) s`geteaz`,
intrigat` sau numai nelini[tit`, v`zduhul de deasupr`-mi, îmbiindu-l
la ceea ce urmeaz` s`-i fie propria natur`. Un zvâc destul de greoi, [i gata.
Decolare reu[it`. Ceea ce, personal, prin comandamentul speciei mele târâtoare,
nu voi reu[i niciodat`.
Pe malul opus, peste balta plumburie a c`rei pustietate [i sonoritate o
asociez spontan cu spa]iile dramatice ale Mekongului în care am z`bovit
cândva, se întinde nedeslu[it`, într-o pâcl` str`vezie, vegeta]ia luxuriant` a
unui t`râm de vis pe care n-a[ vrea s`-l calc vreodat` din grija de a-mi hr`ni
mereu nostalgii la fel de nedeslu[ite... (Dar acum c`-l v`d venind / pe c`rarea
solitar` / Simt c` m` cuprinde-un jind / ßi-a[ voi s` mi se par`).
Îmi vine în minte o istorioar` a nu [tiu cui, nu [tiu când citit`, sau poate
doar auzit`. Un b`rbat gospodar care, din ograda lui aflat` într-o poian` de pe
versantul unui munte, d`ruit de Dumnezeu cu griji [i bucurii cât s`-l împace,
contemplase, ani de-a rândul, o cas` de pe versantul muntelui vecin, înv`luit`,
dup` p`rerea lui, în lini[tea bel[ugului [i lumina vie]ii. „Ce bine trebuie s` se
simt` omul acela într-ale sale – î[i zicea el, cu cre[tineasc`, benign` invidie
[i calm` resemnare. Cât` bucurie [i spor trebuie s`-l înso]easc` pe acest om
necunoscut în tot ceea ce face [i mai ales în ceea ce simte!” Asta pân` când,
dup` ani [i ani de zile, îi fu dat s` ajung` la casa spre care n`zuise; din poarta
c`reia, bucuros de oaspe]i, îl întâmpin` un om de aceea[i vârst`, ba chiar
cu acela[i chip [i asem`nare. „Omule! i se adres` el gazdei. Aproape c` te
cunosc. M`rturisesc c`, între treburile [i grijile mele, te-am invidiat, dorindu-mi
f`r` r`gaz s` fiu în locul t`u. Ce bine trebuie s` te sim]i, mi-am zis, pândindute
de departe, într-ale tale! Cât` bucurie trebuie s` te înso]easc` în tot ce faci
[i în tot ce sim]i.” „Da! îl întrerupse gazda. Recunosc, a[a e, de ce s`-l sup`r
pe Dumnezeu? M` bucur de ce am, bune sau rele. Pofte[te în`untru, dar nu
înainte de a-]i m`rturisi un p`cat pe care nu voi mai apuca s` mi-l isp`[esc
vreodat`. Prive[te acolo, îi mai zise, ar`tând cu degetul spre casa celui ce-i
era (întâmpl`tor) oaspete, aflat` pe muntele dimpotriv`. Ori de câte ori, în
clipe de r`gaz, m` uit la casa aceea înv`luit` de atâta lini[te [i lumin`, m`
bântuie amarul c` nu sunt eu în locul celui ce-o st`pâne[te...”.
Ei? Ce p`rere ave]i? A[a cum [ed pe bancheta leg`nat` dup` voie între
umbr` [i lumin`, îmi adjudec cucii de peste fluviu [i-i îndemn s`-mi cânte la
ureche cântece mincinoase de via]` lung`, pe vorbele neîntrecute ale poetului
Gheorghe din Moldova: Am venit întreg aice [i-am plecat pi giumatati...