Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

A[adar, „romanul” romanului Timpul celor ale[i faciliteaz` cu pregnan]`
cunoa[terea imenselor deservicii pe care cenzura comunist` le-a produs.
Este de imaginat c~te traume psihice ([i nu numai) sufer` un autor pus în
situa]ia s` asiste neputincios la scalparea unui text în care [i-a transportat
ce are mai bun în suflet, ce are mai personal în dotarea sa artistic`. Fidelii
cenzurii au ocolit sistematic s` con[tientizeze ravagiile pe care le provocau
în con[tiin]a [i via]a autorilor exercit~nd o îndeletnicire care nu ar fi putut fi
f`cut` f`r` grave lacune de caracter. Tot ce o distingea pe Mirela o f`cea s`
fie victim` preferat` a t`ietorilor de texte.
C~nd în anul 1988 a ap`rut romanul re-botezat Totdeauna toamna, el a
fost trimis de autoare colegilor [i criticilor împreun` cu pasajele maltratate [i
îndep`rtate. Dreptatea s-a f`cut cu înt~rziere, în 1999, c~nd a ap`rut în sf~r[it
Timpul celor ale[i, gra]ie precau]iei autoarei de a fi p`strat varianta integral`
[i definitiv`. De fapt, fiecare dintre c`r]ile Mirelei vine s` acopere o necesitate,
fiecare trebuie s` existe [i de aceea le percepem ca pe o normalitate, în
ciuda anormalit`]ii avatarurilor public`rii lor. Caracterul imperios le vine din
acoperirea c~te unui gol, fie în cazul lucr`rilor teoretice, fie în cel al scrierilor
de fic]iune. Ceea ce era înainte o presim]ire, apari]ia aduce ca certitudine:
nu mai putem g~ndi literatura noastr` f`r` Civiliza]ia romanului sau Timpul
celor ale[i – ca s` dau doar aceste dou` exemple. Autoarea lor urmeaz` un
destin care o folose[te ca instrument, repartiz~ndu-i un segment din întregul
care este literatura noastr`. Prin daruri [i d`ruire creatoare, menirea coboar`
din metafizic în splendori ale concretului. Ce poate fi mai mi[c`tor în literatur`
dec~t a ilustra urgen]a unei necesit`]i? Fiecare carte este produsul unei st`ri
de necesitate, fiecare carte se ofer` ca o „capcan` ademenitoare” subjug~nd
insinuant, cu o aprig` dorin]` senzual-livresc` de a exista, dar nu oricum, ci
în intimitatea lectorului. Autoarei i se potrive[te de minune caracterizarea pe
care o face, în carte, Faustei: „revolt`tor de personal`”.
Evident c` este vorba de un roman politic, în sensul cel mai elevat al expresiei.
Nu at~t trimiterile directe la anumite realit`]i ale totalitarismului comunist
(sistemul de privilegiere a obedien]ilor, spionarea general`, neîncrederea
suspicioas`, avantajele ob]inute în culise, disponibilitatea pentru compromisuri,
manevrarea intelectualilor, anihilarea caracterelor [.a.), c~t ilustrarea
lor în specificul nara]iei, prin mijlocirea concretului unei celule de intelectuali
str`b`tute de curentele perturbatorii ale regimului. Coeziunea grupului este o
tentativ` agonic` de supravie]uire. Raporturile intelectuale mai salveaz` ceva
din aparen]ele solidarit`]ii, dar nu at~t înc~t peronalit`]ile s` nu par` excep]ii
e[uate în anacronism. Solidaritatea este grav erodat`, raporturile compromise,
imposibilitatea unei ]inute intelectuale care, ca s` fie adev`rat`, ar fi trebuit s`
fie irepro[abil`. Agresiunea exteriorului pe suprafa]a tremur`toare a acestui
grup agonic creeaz` tensiunea specific` a romanului.
De[i personajele [i nara]iunea ni se dezv`luie în formula obiectivit`]ii,
personalitatea autoarei se simte în spatele fiec`rei fraze, lectura nu uit` c`
textul îi apar]ine, c` numai conven]ia îi opre[te irumperea în plin` scen`,
presat` de patosul necesit`]ii de transmitere. R`bufnirea biografiei este
adesea doar u[or trucat` în procese de g~ndire atribuite personajelor, în
siluete ale distribu]iei, în înt~mpl`ri cu actan]i schimba]i. Rela]iile inter-personagiale
sunt bunul exclusiv al autoarei, ea le st`p~ne[te f`r` a l`sa s` se
vad` aceast` suprema]ie, care poate fi dedus` doar din plasma narativ` a
întregului. Unitatea stilistic` nu trimite prin nimic în afara ei înse[i. Ferit` de
EX PONTO NR.3, 2005
111