Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2005
122
se comporta al tat`lui acesteia, un dervi[ sufit, în timp ce ea a ales aventura
[i terorismul ca form` de lupt`.
Tahereh [i tat`l ei reprezint` dou` modalit`]i antinomice de angajare în
social. În timp ce la tân`ra femeie e vorba de manifestarea unor func]ii active,
prevalând cea de participare la acte de terorism, la p`rinte este evident`
atitudinea semi-retractil`, în sensul c` „Via]a lui era chiar împ`r]it` în dou`.
Era european, director de banc` 4 zile [i 3 nop]i [i era musuluman practicant,
dintre cei mai severi, 3 zile [i 4 nop]i.” (Ibidem, p. 164). Aceast` atitudine a
tat`lui nu poate fi decât o pseudo-angajare în social. Fa]` de încercarea
f`cut` de fiic` de a elucida taina tat`lui în cea de-a doua parte a s`pt`mânii,
acesta î[i manifest`, contrar a[tept`rilor ei, func]ia de nepedepsire: „Nu
m-a pedepsit când am descoperit c` i-am spart broasca unicului s`u bagaj
secret.” (R., p. 165). Felul lui Tahereh de a se comporta total diferit de cel al
tat`lui se relev` din rememorarea de c`tre tân`ra femeie a unei scene de
violen]`. Arestat` fiind, dup` ce a fost torturat`, la interven]ia unui prieten
al tat`lui ei, Tahereh va fi eliberat`, nu înainte de a avea o întrevedere cu
acesta [i cu comandantul poli]iei. În timp ce prietenul tat`lui se vrea opozant
fa]` de tratamentul aplicat de poli]i[ti [i, implicit, adjuvant pentru Tahereh
(„Nu trebuie s` ]in` minte nimic, spuse încet Ali Erduran. Peste mintea ei s`
se a[eze binefacerea uit`rii. N-a]i f`cut bine.” – R., p. 166), [eful poli]iei î[i
manifest` func]iile (de natur` malign`) în lan]: mai întâi cea de suspiciune:
„Nu se va lini[ti, spuse generalul (…) Dac` era b`iat, mai exista o speran]`.
Îns` femeile astea spurcate, dac` dup` primele ore nu se înfrico[eaz`, numai
[treangul le lini[te[te.” (Ibidem, p. 167). La eliberarea ei din deten]ie,
Tahereh se g`se[te în imposibilitatea integr`rii în cercul prietenilor: „…nu
puteam înc` o dat` deveni una cu tovar`[ii mei…” (Ibidem, p. 168). Func]ia
de suspiciune ap`rut` în aceste circumstan]e („Poate c` tovar`[ii mei vor
crede c` i-am tr`dat!” – R., p. 168) declan[eaz` pe cea de autoizolare3 autoizolare3 autoizolare : „Am
fugit în camera mea [i am închis u[a. Nu voiam s` v`d pe nimeni…” (Ibidem,
p. 169). Finalul acestei scene contureaz` ruptura dintre tat` [i fiic`, aceasta
din urm` exteriorizându-[i func]ia de acuzare: „ßtiai, i-am spus, [tii ca [i bunul
[i blândul Ali Erduran, despre ororile care se întâmpl` acolo.” (R., p. 169).
Sim]indu-se vinovat pentru schingiuirea fiicei, tat`l inten]ioneaz` o ameliorare
a rela]iilor: „¥ii minte, pe vremuri, ai fost interesat` de dispari]iile mele. Ca
s` te vindec, am s` te iau cu mine.” (Idem, p. 170). Dar tat`l clacheaz` în
inten]ia sa, c`ci pentru Tahereh imposibilitatea de a se manifesta ca adjuvant
pentru prietenii afla]i în deten]ie devine o obsesie: „Disperarea mea la
gândul condamna]ilor nu sc`dea, ci cre[tea, pân` la cel mai dureros punct…”
(Ibidem, p. 171). Inten]ia lui Miguel de a se manifesta ca adjuvant pentru
ex-amica sa, în sensul deconspir`rii planului criminal al lui don Athanasios
(„…venise s` spun`, s` comunice cuiva vestea [i acea veste amenin]`toare
se transformase în cu totul altceva, în aceast` dragoste declarat`, f`r` temei,
ie[it` din nimic sau din fric` [i vinov`]ie, din dorin]a de a comunica.” – R.,
p. 181) se transform` în amânare, din nevoia aparent` a unei efuziuni erotice,
în realitate din neputin]a de comunicare.
Trezit din euforie de uruitul camioanelor militare, Miguel intr` în panic`:
trebuie s-o salveze pe Tahereh înaintea declan[`rii ac]iunii de exterminare.
De[i tardiv`, func]ia de convingere î[i face efectul: „Gr`be[te-te, î]i spun
pe drum, strig` Miguel, care începuse s` se îmbrace (…) Ia-]i, continu` el,
numai cele strict necesare. De bani am eu grij`. Te duc într-un loc sigur.
Noaptea asta e hot`râtoare. Ascult` numai.” (Ibidem, p. 193). În drum spre