Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2005
154
literatura optzecist` e precursoarea literaturii anilor nou`zeci, iar „nou`zeci[tii”
nu fac decât s` continue o paradigm` ce se afla în mers. Nimic mai fals. Eu
cred c` noua promo]ie a respins textualismul, postmodernismul optzecist,
„realismul cotidian”, „autenticismul” etc. în bloc. Nimic din acestea nu se mai
potriveau unei lumi cu totul noi, care o înlocuia pe cea rigid`. Se intra într-o
lume mai mult decât fluctuant`, cu realit`]i labile, iute schimb`toare, o lume
[ocant` prin noutatea ei neprev`zut` (prev`zut fusese un soi de comunism
iluminat), o lume în care pân` [i moneda [i bancnota sunt supuse metamorfozelor
de la o zi la alta. Po]i scrie roman „realist” într-un asemenea cadru?
F`r` îndoial`, îns` numai atunci când i s-a fixat caracterul, când omul s-a
adaptat cât de cât situa]iei, adic` poate prevedea urm`toarele evenimente
pe un segment oarecare de timp. În 1990 nimeni nu [tia ce are s` se întâmple
[i pân` ne-am obi[nuit cu infla]ia galopant` (crezut` ini]ial o stare trec`toare),
cu ru[inoasa s`r`cie, cu lipsurile [i am putut trece peste dezam`giri,
s-a scurs aproape un deceniu. În primii ani pân` [i sentimentele au fost
contrare, pendulând între exultan]` [i disperare. E lumea în care tinerii scriitori
î[i gândesc literatura [i chiar dac` perspectiva risc` s` fie sociologizant`
(dar nu putem nega c` am trecut printr-un ev semiotic ce-[i pune pecetea
asupra gândirii, iar cultura deja s-a „globalizat” – poate c` dup` o vreme vom
putea reveni la o gândire ce s` nu stea sub servitu]ile materialismului, a[a
cum ne ofer` exemplu O. Soviany), faptul c` dup` un deceniu s-a putut constata
c` e „apocalptic`”, nu poate fi pus decât pe seama unei adecv`ri la
realitate. Scriitorii tineri (departe de orice avânt teoretic) [i-au asumat-o, au
interiorizat-o, secretând pe seama ei o „viziune”. A luat na[tere o literatur`
sub un anumit unghi profetic`, deoarece veste[te distrugerea [i moartea. Nu
la nivelul textului, ci chiar în lume. Realismul e subiacent acestui demers, c`ci
„viziunea” s-a n`scut prin perceperea realit`]ii imediate, îns` nu vizionate în
laturile ei concrete, ci printr-o privire ce a îmbr`]i[at, înainte, întreaga istorie
a unui secol [i chiar mai mult de atât. E o literatur` în primul rând interogativ`,
chiar dac` maniera ei o face s` par` afirmativ`. C`ci, de fapt nimeni nu afirm`
distrugerea [i moartea, ci acestea sunt doar o viziune de ansamblu asupra
istoriei. O viziune ce face inima s` se cutremure [i poate de aici non[alan]a
r`celii de sim]ire asumate, pentru c` scriitorului nou`zecist, aflat în lupt` cu
puterile întunecate, nu-i place s` afi[eze sl`biciuni. Iat` motivul din care, cred
eu, nou`zeci[tii au trecut atât de u[or peste prima lor tensiune [i angoas`,
aceea produs` la grani]a dintre real [i text, pe care nu au amintit-o m`car,
dar`mite s`-i dea expresie. Scriitorul nou`zecist se ascunde, a[a cum a
procedat pân` la vârsta de treizeci de ani în comunism, evitând cu grij` s`-[i
expun` vreodat` sentimentele, s`-[i fac` vizibile inaptitudinile, umanitatea.
A te ar`ta dur ca stânca, era o condi]ie de supravie]uire în comunism [i a
continuat s` fie un deceniu într-o lume ostil`, necunoscut`. Abia acum ea î[i
fixeaz` cadrele, teama se disip`, sentimentele pot ie[i la iveal` [i e posibil
ca o alt` literatur` s` ia na[tere de aici, una mai apropiat` vie]ii, destinelor
umane [i iubirii, femeia-c`pc`un se va metamorfoza în prin]es`, iar
parabolele supra-personale se vor risipi, cu cât oamenii vor înv`]a s` tr`iasc`
liber [i f`r` spaime. B`nuiesc o îndreptare spre structurile melodramatice,
cele care au dat întotdeauna romane cu succes de pia]`, prototipul fiind
Llosa, dar [i romancierii de mare succes acum în Occident, Andrei Makine
(autorul „Testamentului francez”) sau Michael Ondaatje (autorul „Pacientului
englez”).