Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

de sus de pe vasul fantomatic care se ar`ta la amiaz` pe Dun`re celor care
voiau cu adev`rat s`-l vad`, are un efect soporific, cum m`rturisesc mul]i
dintre noii ei admiratori. În schimb, pentru Fetina, nevasta geloas` a lui
Anton Petrecostache, totul ar fi o simpl` l`ud`ro[enie, fandoseal` de „femeie
b`trân`”, temându-se totu[i ca for]a vr`jii s` nu-i farmece so]ul, s`-l duc` la
pierzanie. Acesta, în prima parte a povestirii Vaporul de la amiaz`, cât` vreme
st` nevast`-sa în preajm`, lucreaz` în gospod`rie cu spor, ridic` grelele „cl`d`rii
de porumb”, le aga]` foarte sus, dar lejer, fiindc` este la vârsta deplinei
maturit`]i. Când n-o mai z`re[te pe Fetina, datorit` faptului c` ori plecase
pu]in prin vecini f`r` s`-l anun]e, ori a]ipise, f`r` ca el s` [tie, undeva, în cas`,
la r`coare, Anton se las` captivat de lumina rev`rsat` de sus, devastatoare
pentru p`mânt, pentru vegeta]ie, pentru animalele domestice. În momentul
halucina]iilor sale, când crede c` aude sau simte, prin schimbarea termic`
datorat` vântului ce-i r`core[te u[or gr`dina, c` se apropie clipa apari]iei în
plin` amiaz` a vaporului enigmatic, Anton Petrecostache î[i autoinduce gândul
c` a îmb`trânit, c`-i la cap`tul existen]ei. Se târ`[te pe brânci, pânde[te din
spatele gardului cur]ii sale dac` apare pe firul apei, pe Dun`rea cea sec`tuit`,
un punct la orizont [i, brusc î[i aminte[te c` Mara zicea c` vaporul i se arat`
doar acelui om care înoat` de unul singur unde Dun`rea e mai adânc`. El
se va arunca îmbr`cat ca s` ajung` la mijlocul fluviului plin de aburii degaja]i
de soarele foarte puternic, luând sunetele metalice ale curen]ilor apei drept
semne c` se apropie de vasul-fantomatic, de zbaturile vaporului disp`rut
demult. Înecarea sa survine când se porne[te mult a[teptata ploaie, Anton
Petrecostache fiind parc` o jertf`, ofrand` uman` închinat` divinit`]ii fluviului
pentru ca acesta s` revin` la debitul obi[nuit, iar s`tenii s`-[i continue
vie]uirea idioritmic`. „Funia” pe care personajul o a[tepta s` coboare era
salvarea tuturor: O mireasm` de flori de s`lcioar` îi umplu n`rile, cotropind
ca o r`coare secret` totul în jur. Ochii pâclo[i îi c`utar` în sus cap`tul funiei
ce trebuia s`-i fie l`sat` s` se aga]e... ßi-atunci i se potopi peste fa]` ploaia
cu pic`turi albe, fierbin]i, cât buricele degetelor“ 7 .
În ultima povestire a volumului Întâmpl`ri din anul [arpelui valen]ele
extraordinare ale stilului prozatorului Ovidiu Dun`reanu ies în relief în dou`
pasaje descriptive, unul realist, altul cu totul fantastic, de basm. În primul
dintre ele, întâmpinarea inospitalier` a c`r`midarilor din neamul lui Vimu,
care sosiser` iarna, pe nea[teptate, printre locuitorii Ostrovului cap`t` în
timpul verii secetoase propor]iile unei alung`ri a acestor str`ini „c`p`strari”,
deoarece femeile din micul clan al lor, Mura Zarazu [i Velu]a Fagurel voiau
s` opreasc` venirea ploii, ca s` fie prelungit` coacerea [i de c`tre soare a
viitoarelor c`r`mizi stivuite în mari forme paralelipipedice sau piramidale pe
malul Dun`rii. Foarte comic` ne apare g`selni]a femeilor de a alunga mijirile
de nori, posibilele ploi: cloceau câteva tule (c`r`mizi înc` nearse în cuptor),
ascunse în poiat`, pentru c` acei lucr`tori, b`rba]ii lor, nu reu[iser` s` onoreze
toate comenzile din satele învecinate Ostrovului, de unde se primiser`
cereri. Fiind privi]i deja cu mare neîncredere în satul unde veniser` temporar
s` locuiasc` [i s` lucreze o jum`tate de an, ei stârnesc marea mânie a ostrovenilor
care, ca pescari [i plugari din tat`-n fiu, nu sufereau ca p`mânul [i
b`l]ile Dun`rii s` se usuce de tot prin incanta]iile malefice ale acelor femei,
incanta]ii ce anulau efectul ierurgiilor de invocare bisericeasc` a venirii ploii.
Caloianul sau ritualul dansului paparudelor erau [i ele la fel de inutil celebrate
zilnic de c`tre copiii s`tenilor. Dar uimirea s`tenilor care porniser` deja spre
EX PONTO NR.3, 2005
127