Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

GHEORGHE FILIP
E
joi. Nu [tiu de ce e joi ast`zi, nu exist` nici o logic` în în[iruirea zilelor,
nu [tiu dac` Dumnezeu le-o fi dat dinadins nume, pentru a le deosebi una
de alta, [i nici eu nu mai [tiu dac` le-am p`strat exact ordinea. Fiindc`
toate sunt la fel pentru mine, fiindc` în ritmarea asta-lumin`-întuneric, am
senza]ia c` m` trezesc [i adorm în aceea[i zi. Dar, asta nu înseamn` c`
timpul nu mai curge, c` s-a oprit de dragul meu. Îi simt trecerea în scuturarea
florilor, în ve[tejirea ierbii, în desfrunzirea pomilor, în înmul]irea
cutelor mici [i perfide din jurul gurii [i în tot mai accentuata t`r`g`nare
a pa[ilor. Umblu printre pomi ca [i cum a[ fi [i eu unul dintre ei, abia
mi[cându-mi r`d`cinile pe sub p`mânt, abia tr`gându-l dup` mine pe cel
care a început deja s` se prelungeasc`, s` se mute în ]`rân`.
Eu am hot`rât c` e joi, [i râd pi[icher, scot ni[te sunete sub]iri, care
nu stârnesc nici m`car o adiere prin iarb` – pentru c` aici, în lumea asta
îngust`, m`rginit` de un gard înnegrit de vreme, eu sunt Dumnezeu. Pot
da ce nume vreau pomilor, pot s` mut spa]iul acesta în orice parte a lumii,
la ]`rmul unui ocean sau pe un platou din vârful mun]ilor, dar [i s` mi-l
închipui o stea clipind m`runt în jurul soarelui. N-am crezut niciodat` c`
voi atinge acest soi de libertate, de desprindere de tot ce mi-a fost drag ori
m-a r`nit odinioar`, de[i nu [tiu dac` lucrul acesta trebuie s` m` bucure
sau s` m` întristeze. Pentru c` uneori am senza]ia c` am fost împins la
marginea vie]ii, acolo unde timpul nu mai conteaz`, unde totul e în încremenire,
în stingere. Din clipa în care nu mai a[tep]i nimic [i pe nimeni,
via]a î[i pierde sensul. E o lini[te cumplit`, sporit` de ciripitul vr`biilor ori
de cântecul îndep`rtat al vreunui coco[, [i nu mai sunt sigur c` dup` o
astfel de lini[te am tânjit atâta vreme. Mi-o doream atunci când ora[ul
îmi gâlgâia în urechi, când forfota [i larma lui neîntrerupt` îmi d`deau
nevroze, când ame]it de visuri [i nesomn, ie[eam din c`m`ru]a strâmt`
în care locuiam, pentru c` în cele din urm` singur`tatea m` cople[ea, [i
umblam aiurea pe str`zi, a[teptând ca de undeva s`-mi r`sar` în cale
norocul. Sau, oricum, ceva asem`n`tor, chipul acela blând, diafan, angelic,
*fragment de roman
Ilarion cel tân`r *
EX PONTO NR.3, 2005
55