Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

ela]ia determinat` a eului cu un obiect. Cioran scrie în C`derea în timp:
«Luciditatea, monopol al omului, reprezint` rezultatul procesului de ruptur`
dintre spirit [i lume; ea este în mod necesar con[tiin]` a con[tiin]ei. ßi, dac`
s~ntem diferi]i de animale, meritul sau gre[eala îi revin doar ei». 33 Condi]ia
esen]ial` a lucidit`]ii este sfâ[ierea eului. Ea marcheaz` locul discontinuit`]ii
între discursul despre lume [i discursul despre discurs. Luciditatea scoate în
eviden]` ruptura dintre cuvânt [i obiectul s`u. Dezv`luie func]ionarea fic]iunii
lingvistice care garanteaz` ordinea lumii. Delirul se risipe[te [i subiectul lucid
r`mâne ca [i separat de lume [i de oameni pentru câteva momente. El va
încerca în continuare s` reproduc` acelea[i mecanisme ale vie]ii, dar nu va
mai avea mijloacele necesare. Va fi condamnat la stranietate, la încarnarea
vidului, în afara jocului [i în afara timpului, suspendat într-o cunoa[tere f`r`
certitudini, al c`rei punct final, totu[i, poate deveni, în mod paradoxal, o alt`
form` de absolut, de delir frenetic. Dezam`gire [i trezire, experien]` ame]itoare
[i revela]ie. Nu numai: subiectul lucid este amenin]at de angoasa vidului, de
o insistent` fric` de moarte, [i [i-ar da via]a pentru o iluzie conving`toare.
«Luciditatea este echivalentul negativ al extazului», scrie Cioran, sau iluzia
unei plenitudini negative care se imprim` ca o ran` pe neant. Deposedat` de
iluzia muzical` a extazului, luciditatea dezv`luie r`d`cinile teoriilor. Privirea
penetreaz` [i descoper` opacitatea obiectului s`u, volatilizând argumentarea
care îl protejeaz`. Viziune p`trunz`toare, percep]ie a irealit`]ii. Nu exist`
pasiunea remedierii, nici un tratament posibil: «Fiin]a vie percepe existen]a
pretutindeni; de îndat` ce este în stare de trezie, de îndat` ce nu mai este
natur` începe s` descopere în aparen]` falsitatea, în realitate aparen]a, suspect~nd
p~n` la urm` îns`[i ideea de real». 34 «Nu tr`im dec~t pentru c` ne
lipse[te cunoa[terea. De îndat` ce [tim, nu ne mai convine nimic». 35
Nae Ionescu, într-un anumit moment al biografiei intelectuale a lui Cioran,
a [tiut s` primeasc`, precum un tat`, mesajul de dragoste al fiului. I-a dat,
în schimb, r`spunsul nefast al freneziei [i al delirului ideologic, spiritul politic
al cruciadei. Un tat` r`u care [i-a devorat propriii copii, dar [i un tat` care a
[tiut s` asculte la timp întrebarea. A împ`rt`[it în sinea lui secretul, chiar dac`
nu [tia nimic despre acest secret. Era singurul, în acea situa]ie de cump`n`,
care ar fi putut accepta o tez` care s` aib` ca subiect «lacrimile». Fatal acest
paradox, plin de consecin]e nefaste. Identificarea imaginar` cu maestrul, loc
al recunoa[terii dorin]ei, devine o recunoa[tere aparent` fa]` de adev`rul
mortal al dorin]ei subiectului. Toate imaginile speculare pe care maestrul i
le oferise nu pot fi altceva decât o am`gire. Suspiciunea [i îndoiala semnaleaz`
lipsurile din mantia verbal` ce îl acoper` pe împ`ratul lumii. Începi prin
a striga c` regele e gol, dar sfâr[e[ti îndoindu-te chiar de regalitatea sa, de
realitatea sa. Dar e prea târziu. S` se citeasc`, de exemplu, acest fragment
din Schimbarea la fa]` a României, o carte care, nu pe nedrept, a fost definit`
«naeionescian`»:
Omul nu poate crea dec~t crez~ndu-se centrul istoriei. Nu este aici vorba
de incon[tien]a oric`rui burghez, care în limitarea orizontului s`u, tr`ie[te ca
[i cum el ar fi singura realitate, ci de expansiunea spiritului care dilat` clipa
pe dimensiunile ve[niciei. Dac` nu tr`ie[ti cu sentimentul c` tot ce s-a f`cut
p~n` la tine în vederea ta s-a f`cut [i c` tu e[ti o r`sp~ntie unic` în istorie,
dac` nu sim]i c` te cere devenirea [i c` momentul existen]ei tale este un
EX PONTO NR.3, 2005
97