Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

aeroport, recunoscându-[i vina, Miguel î[i justific` amânarea dest`inuirii:
„Mi-am propus o or` de lini[te cu tine. Te-am g`sit schimbat`, am avut iluzia c`
sunt îndr`gostit de tine, vroiam s` m` iube[ti ca s` m` crezi, înainte de a auzi
zgomotul motoarelor.” (R.,p. 203). Con[tientizând sentimentul culpei, actantulerou
se hot`r`[te s` se manifeste ca adjuvant pentru Tahereh: „Remu[c`rile
lui de dup`-amiaz`, crescute de con[tiin]a faptului c` o sacrificase pe Tahereh,
se concentreaz` toate în dorin]a de a o salva…” (Idem, p. 206).
Miguel se iluzioneaz` c` ultima [ans` a realiz`rii sale ar fi sacrificiul:
„…nu mi-a r`mas decât sacrificiul, ca s` ne realiz`m.” Dar odat` reîntors în
empireul lui don Athanasios (nefiind cunoscut de comandantul garnizoanei ce
avea în paz` aeroportul, Miguel e arestat, îns` dep`[e[te impasul, dup` ce
acesta verific` identitatea sa), el î[i d` seama, într-un moment de retrospec]ie,
c` adev`ratul sacrificat a fost prietena sa: „…îi reveni imaginea lui Tahereh,
prin a c`rei interven]ie prompt`, la aeroport, fusese salvat, întru deplina sa
damnare. Încercând s-o salveze, trecuse prin marea fric`, de care sc`pase
reintrând în planul lui don Athanasios, pe care-l putea suporta numai astfel…”
(Ibidem, p. 257). „În]elegerea la care ajunge acest «om-anex`», dup` odiseea
din noaptea sângeroas`, îl priveaz` nu numai de iluzii, ci [i de îns`[i esen]a
uman`, de propria-i personalitate, de libertatea sa interioar`. Desfiin]at ca
individ, devenit un simplu «instrument-anex`», Miguel este [i se simte un
alienat.” (Ion Bogdan Lefter). Solu]ia final` a dilemei sale se dovede[te a fi
evaziunea într-o terifiant` irealitate: „Crustaceii, indiferen]i la tot ce înseamn`
timp [i experien]`, reprezint` starea larvar`, f`r` istoricitate, un simbol ciudat
atât al spaimei fa]` de victoria lumii racilor, cei care nu simt nimic [i reac]ioneaz`
în esen]a doar ca specie, cât [i al falsei speran]e într-o supravie]uire
prin indiferen]`.” 4 Miguel va avea un ultim moment de iluminare, în]elegând
retractilitatea lui don Athanasios, în opozi]ie cu falsa [i fragila sa libertate:
„Exista în biroul patronului s`u un zgomot continuu, de ap`, ce venea de la un
aparat ce punea în mi[care un mic jet, ce susura întruna. Aha, spuse Miguel,
întunecatule, ascunsule sub pietre, acvaticule! În sfâr[it, te [tiu, te-am descoperit.
E drept, cu o clip` mai târziu decât trebuia, nu înainte de a deveni [i
eu ca tine.” (R., p. 262).
1 Ion Bogdan Lefter, Antologie, prefa]ã, comentarii, referin]e critice [i bibliografie
la romanul Pãsãrile de Al. Ivasiuc, Editura Albatros, colec]ia Lyceum, 1986,
p. LXXVIII-LXXIX.
2 E vorba de o rememorare de gradul al doilea, realizatã la persoana întâi.
3 Situa]ia de outsider a lui Tahereh fa]ã de camarazii ei (suspicio[i dupã ce
aceasta fusese eliberatã din deten]ie) aminte[te de situa]ia similarã a lui Miguel care,
reîntors la prietenii sãi (cu care cândva împãrtã[ise acelea[i idei politice) este respins
cu brutalitate, încât sentimentul de izolare e resim]it de cãtre acesta ca având
gravitatea unei autoizolãri.
4 Al. Ivasiuc interpretat de…, Editura Eminescu, 1980, p. 254.
EX PONTO NR.3, 2005
123