Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

din volumul cu acela[i nume al lui Ovidiu Dun`reanu, este o realist` fresc`
a comunit`]ii s`te[ti dobrogene de la mijlocul secolului XX, dar realizat` de
un scriitor care abandoneaz` perspectiva auctorial` de superioritate distant`
asupra personajelor [i realit`]ilor înf`]i[ate. Acestea sunt sim]ite ca vii, fire[ti,
plauzibile chiar dac` plute[te mereu un aer de mister ca în romanele mari ale
unor scriitori ca B. Ibanez, Marchez sau E. Sabato. De la începutul acestei
lungi povestiri pân` la sfâr[it este evident faptul c` mitografierea realit`]ii este
tema aleas`, elementul senza]ional din via]a ostroveanului neavând doar o
func]ie diegetic`, prin el înaintând ac]iunea, ci [i valoare spiritual` ini]iatic`,
dat fiind faptul c` prin acesta se creeaz` o criz` în existen]a obi[nuit` a personajului,
care se va solu]iona numai prin acceptarea unui mod de raportare
a lui la mit, la stilul spiritualizat de trai într-o lume desacralizat`. Lipsesc cu
totul judec`]ile de ordin etic, parabolele moralizatoare nefiind agreate deloc
de c`tre autor; dar nici caricaturiz`rile, deformarea inten]ionat denigrant` a
limbii ]`r`ne[ti nu pot fi identificate aici – ca în scrierile unor prozatori români
care privesc parodic lumea rural`. Sunt pu]in prezentate în pasti[`, lua]i întrucâtva
în zeflemea – doar din perspectiva imagina]iei bogate pe care o au
ostrovenii – patru personaje care dispar din sat, mor f`r` s` se [tie prea bine
cum, fascina]i de mirajul vân`torii hibernale cu ciomagul a „urechea]ilor” iepuri,
amor]i]i de cumplitul ger (Ion Z`bav` [i Marin R`g`lie), sau riscând s` se înece
în Dun`re pentru a prinde o mrean` n`zdr`van` (Ric` [i Picarici). Apare un
personaj care, murind de tân`r, chiar în noaptea de Înviere, la priveghi este
considerat ba sfânt – dup` supersti]ia c` ajung direct în cer cei deceda]i în
S`pt`mâna Luminat` -, ba strigoi pentru c` dusese o via]` retras`, agravându-i-se
în anii cei mai frumo[i ai vie]ii, când trebuia s` se însoare, sl`biciunea
general` trupeasc`. Ame]ind deseori când se întorcea de la serviciu, de la
prim`rie, unde era func]ionar, Nicu Bizechi se sprijinea de garduri, se l`sa pe
praguri pentru a-[i mai trage sufletul. Unii oameni supersti]io[i ziceau c` el ar
fi fost un om ciudat, iar la privegherea lui o femeie, Frusina lui Fildi[i spune
ceva grav, dar nu mai este auzit` de celelalte femei, c` ar fi bine s`-i înfig`
acestui mort un ]`ru[ în piept când l-or scoate din cas`, ca s` nu bântuie pe
rude sau pe al]i s`teni.
R. Caillois, în capitolul introductiv Func]ia mitului din cartea Mitul [i omul,
demonstreaz` c` „înveli[urile esen]iale ale miturilor” ar fi determin`rile „naturale,
istorice [i sociale” care nu pot ac]iona decât din exterior, predispun
imagina]ia omului tradi]ionalist spre visare: „extinderea de principiu a unui
sistem de explicare priveaz` în realitate mitul de orice eficien]` sub aspectul
determin`rii precise [i, pornind de la aceasta, de orice valoare de explica]ie,
într-un cuvânt, îl submineaz`” 1
. Este necesar ca legendele sau eresurile, pe
care le întâlnim din abunden]` în Întâmpl`ri din anul [arpelui, s` fie „conduse
concomitent din interior printr-o dialectic` specific` de autoproliferare [i de
autocristalizare care-[i este sie[i propriul resort [i propria sintax`” 2 . Creatori
de opere sau de fic]iuni artistice ale oralit`]ii, românii au fost dintotdeauna
naratori cu mult har. Prozatorul nostru alege în aceast` ultim` povestire a
volumului [i o serie de personaje-narator, care fie au fost martore, fie [i-au
închipuit lucruri neverosimile pentru a le povesti, ca pe aventuri, publicului
(c`ci sunt naratori creditabili, recunoscu]i în întreaga comunitate s`teasc`).
B`iatul Vasilic`, sau „o tineric`, Neda Murelis”, ba chiar persoane cu vârst`
matusalemic`, de o sut` dou`zeci de ani câ]i are Bouroua, sunt povestitori
înn`scu]i. Vasilic` se crede un nou Iovan Iorgovan care trece peste coada
EX PONTO NR.3, 2005
125