Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

Privind-o întreb`tor, tat`l spuse:
- Dar el, auzi tu, a adus trei pui de vultur; vrea s`-i dreseze, pentru ca ei
s`-l urce, în zbor, la cer.
– Bietul copil, se va zdrobi.
– Se va zdrobi, zici?
ßi noaptea sudului îi transform` pe ei, somnolen]ii, în cadavre.
Îns` numai unul dintre dân[ii era bântuit de duhul cel r`u sau de vise,
precum un nor al timpului, în urma c`ruia lic`re[te raza unei fericiri întinate
[i toride, acolo, unde ve[mintele sunt împ`turite, unde se sc`ldau tinere]ile,
împro[cându-se cu stropii undelor r`coroase.
Iar noua diminea]` g`si apa montan` alergând, alb-verzuie, ca [i mai
înainte, p`s`rile – cântând, în timp ce dincolo de pârâu tân`ra trecea cu
arma la um`r.
Privind cu negrab` în jur, pentru a se convinge c` nu o vede nimeni, î[i
scoase c`ma[a, fiind mai minunat` ca oricând alt` dat`. ¥inea bra]ul ridicat
[i doar capul îi mai era acoperit. Apoi, încrez`toare, l`s` tot ce mai avea pe
ea, intrând în ap` [i înotând. Dar îndat` r`sun` un fluierat vesel: cu arma în
mân`, el mergea pe o potec` montan`, fluierând vesel [i privind în jos.
Corpul îi albea ca cea]a dimine]ii devreme [i ea ridic` spre el ochii mânio[i,
strigându-i din ap`:
– Pleac`, nesuferitule!
El îns`, fluierând nep`s`tor, plec` la vân`toare.
Iar când se întorcea, ducând un ]ap de munte, o v`zu înve[mântat`
sobru, cu un stilet prins de cing`toarea îngust`, ornat` cu piele neagr`. O
privi zâmbind.
Îns` ea se întoarse, încruntându-se [iret.
ßi, parc` chem`toare, se îndrept` spre crâng [i el, timid, o urm`.
Privea t`cut pe sub sprâncene, mergând mai departe, de parc` îndemâna,
[i iat`, ajungând în poiana verde, prinse a strânge vreascuri.
Ceafa ei blond` se tot apleca [i se ridica deasupra ierbii.
Din vreme în vreme, î[i oprea ochii larg deschi[i asupra lui.
El se apropie, luând-o de umeri.
ßi atunci, cu un strig`t surd „haida cu]itul” ea scoase din teac` stiletul; el
se r`suci [i, lunecându-i pe um`r, lama îi zgârie pieptul.
Îns` dânsul zâmbi cu dispre], strângând-o la piept [i acoperind-o cu
s`rut`ri.
Iar p`s`rile se zbur`t`cir` speriate, privind la confruntarea celor dou`
corpuri.
ßi iat` c`, t`indu-se din neaten]ie la mân`, ea sânger`, pe când el o
îmbr`]i[a tot mai fierbinte, rostind ceva nedeslu[it. Apoi, acoperindu-[i fa]a
cu palmele, dânsa izbucni în plâns.
Tu[ind scurt, el î[i l`s` bra]ele la spate, r`mânând sprijinit în ele.
Ea scoase pieptenele [i, trecându-[i-l prin plete, privea la el. Tân`rul îi
zâmbi trist.
Îns` iar se l`s` întunericul, ca din senin n`v`lind norii [i vântul, ace[ti
locuitori ai crestelor montane. Umbrele lor albe au disp`rut în bezn` ca pe[tele
în ap`.
– D`-mi mâna! strig` ea.
El i-o întinse.
– S` ne a[ez`m! mai strig` fata.
EX PONTO NR.3, 2005
85