Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.3, 2005
126
balaurului ca peste un râu [i se mir` c` mai tr`ie[te, Neda Murelis istorise[te
la priveghiul rudei ei, Nicu Bizechi, cum au c`piat într-o noapte to]i coco[ii
dintr-un sat, s-au b`tut [i diminea]a oamenii i-au t`iat, dar imediat a dat o
ploaie de pe[ti, care prevestea o nenorocire; apari]ia balaurului a reprezentat
un semn de sus, iar Bouroua pretinde c` l-a v`zut cum ia propor]ii de zeci de
metri, cum prinde aripi.
R. Caillois arat` c`, prin defini]ie, eroul este cel ce rezolv` situa]ii-limit`,
mitice, aflând o solu]ie pe care omul niciodat` n-ar avea voie s-o aplice, pentru
c` i se interzice de c`tre comunitate. Eroul mitic intuie[te „o ie[ire fericit` sau
nefericit` (...), chiar una violent` sau periculoas`”, acolo unde individul actual
nu d` decât peste interdic]ii sau „prohibi]ii sociale care i-o fac imposibil`, sub
aspectul psihologic chiar mai mult decât material.” 3
Anghel, r`posatul so] al Anastiei din Soare topit ce apare în chip de centaur
ie[ind din burta „calului alb”, ca [i ceilal]i b`rba]i, mor]i într-un mod subit,
ca ni[te „mânji de j`ratic, venind herghelie dup` herghelie” 4 , sunt ipostazele
eroului mitic, proiectat în sufletele celor dragi care tr`iesc p`strând în memoria
lor faptele vie]ii acestuia. Anastia [i b`trânul care o înso]e[te la drum lung
se las` captiva]i de incendiul din p`durea de pe un ostrov, având o scurt`,
fugitiv` reverie. Fl`c`rile, aburul sau fumul le dau iluzii optice. Ei cred c` v`d
cai, centauri, hierofanii îngere[ti ce dau semn din lumea celor mor]i: „Vin cu
to]i spre soare! Vor s`-l vad` cum se na[te!... ßi ea îl z`ri atunci ivindu-se de
peste rugurile p`durilor, pe Anghel al ei, jum`tate om, jum`tate cu trup de
cal alb; el se leg`na cu coama ca borangicul, purtat de vânt; venea frumos [i
tân`r, a[a cum plecase cu o iarn` în urm`; apoi Anghel pieri, b`tut de viforul
luminii, dincolo de pr`pastiile albastre ale cerului…” 5 .
Spre statutul de eroi pe care îl dobândesc, în mintea rudelor îndurerate
acei îneca]i din povestirea Soare topit înclin` [i alte personaje din cartea lui
Ovidiu Dun`reanu, acele personaje aproape romantice ca Sindina, Serina,
Mara lui Stoienel, aceasta din urm` ap`rând când tân`r`, când b`trân` pentru
ochii uimi]i ai b`rba]ilor, nu [i al tuturor femeilor în povestirea Vaporul de la
amiaz`. Subiectul ei const` în prezentarea fascina]iei vasului-fantom` care
înrobe[te imagina]ia oamenilor în timpul unei veri extrem de toride. Secase
mult Dun`rea, iar zvonul c` totu[i mai plute[te un vapor cu tineri frumo[i
este lansat de Mara, care pretinde c` s-ar fi urcat pe puntea lui, ar fi dansat
[i apoi s-ar fi întors acas` întinerit`, degajând miros de salcioar`. Maniera
narativ` a autorului de a-l urm`ri pas cu pas pe personajul central, pe Anton
Petrecostache, care robote[te într-o zi canicular` în propria gospod`rie, este
aproape comportamentist`, ca în unele nuvele ale lui Marin Preda. Dar încet,
treptat sau gradat se instaleaz` stranietatea, b`rbatul pare mole[it sau brusc
îmb`trânit, lumina puternic` fiind factorul ce anun]` intruziunea anormalului.
În reveriile ancestrale ale comunit`]ilor str`vechi, cum este de altfel [i cea a
ostrovenilor, dup` cum afirma Gilbert Durand în Structurile antropologice ale
imaginarului, „frecvent, în practica visului în stare de veghe orizontul devine
vaporos [i str`lucitor. Culoarea dispare pe m`sur` ce subiectul se scufund`
în vis (...). Psihologia contemporan` confirm` caracterul privilegiat al azurului,
al albastrului-deschis. (...) Acestei tonalit`]i azurii a luminii uraniene trebuie
s`-i ad`ug`m nuan]a aurie (..). E vorba aici întrucâtva de aurul vizual, doar
de aurul fenomenal, acest «aur culoare»” .
6
Fascina]ia asupra b`rba]ilor care o v`d pe Mara lui Stoienel întinerit`,
imediat ce se sc`ldase [i urcase – zicea ea – prinzând o frânghie aruncat`