Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC

Dar „adev`ratul nivel al acestui roman este de ordin exclusiv transcendental”
(Jean Parvulesco) [i prive[te rolul soteriologic al memoriei dintotdeauna
a omenirii. Acesta este simbolizat de „superba roz`” mistic`, izvor de lumin`
care va reînsufle]i flac`ra iubirii pe p`m~nt, înc`rcat` cu misiune salvatoare.
Romanul ini]iatic al Mariei aduce tocmai justificarea memoriei profunde în
aceast` ac]iune de salvare: Maria „este un comer] hipnagogic cu realitatea”
(id.). Timpul mitic prelunge[te semantica înt~mpl`rilor din timpul real [i înt`re[te
complexitatea situ`rii omului în istorie. Situarea în timp nu înseamn`,
deci, subordonarea la vreme, ci tocmai invers, posibilitatea de evadare în
idealitate (ca [i în cazul istoriei aromâne din Mun]ii Pindului).
Logica narativ` a întregului este atent condus` ca s` eviden]ieze diferen]ele,
departaj`rile; treptat, unele personaje „se pierd” din aten]ia relat`rii,
ajung~nd ca segmentele finale s` se concentreze asupra grupului Maria
– Vizanti, conform inten]iei autoarei de a-i face purt`tori ai moralei dragostei
regenerative, aceea[i care este argumentat` simbolic de cuplul biblic Isus
– Maria Magdalena. Ajung~nd într-o alt` Insul` a lui Euthanasius, pe un t`r~m
edenic floral, cei doi tr`iesc senza]ia ie[irii din timp, „din timpul tern, obiectiv”,
intr~nd într-un alt timp, m`surat de un ritm aparte, luat de la gestul-pecete de
a d`rui Mariei un trandafir „mare c~t palma”. Universul lor privilegiat a intrat,
brusc dar firesc, în timpul accelerat al eficien]ei dorin]elor, ritmat de miracole
– un timp ideal, optimal, prin care cei doi au intrat definitiv în efigia perechii
ideale, sanc]ion~nd astfel o biruin]` estetic`.
Afec]iunea lui Isus pentru Maria Magdalena, sora lui Laz`r, un discipol,
inspir` o duioas` poveste de dragoste care transcende con]inutul unei pilde
evanghelice prin ilustrarea în concret a înaltelor consecin]e ale ridic`rii iubirii
la în`l]imea unui principiu de via]`. Semnifica]ia rela]ional` a fost remarcat`:
„În momentul în care Maria î[i d` seama c`-l iube[te pe Vizanti, corpul ei
devine luminos. Ca al Mariei Magdalena, aceasta din urm` capabil` de asemeni
s` calce peste valuri, ]inut` de m~n` de Isus” (Constantin Eretescu).
Introducerea suspiciunii de diversiune politic` anti-roman` a uciderii lui Isus
spore[te densitatea aluziv` [i chiar linia narativ`, cu o înc`rc`tur` de dramatism
afirmat ideatic.
Romanul pare a fi scris în cheia jubila]iei îng~ndurate, fiindc` starea de
detensie dat` de abila st`p~nire a tehnicilor narative este înc`rcat` de greutatea
reflec]iei, de densitatea întreb`rilor care îl str`bat – [i acesta poate fi
pattern-ul autoarei pentru formula, teoretizat` în carte, a triste]ei perfec]iunii.
O flexibilitate specific` a st`rilor l`untrice îi permite s` racordeze fluent, pe
nesim]ite, necrispat, deschiderile de idei trans-personale, ale orizonturilor de
cuget, la afec]iunea pentru lucrurile mici, pentru zonele minuscule ale naturii
însufle]ite, ale regnului microscopic pe care numai tandre]ea îl poate sesiza.
Se realizeaz` astfel o inefabil` grandoare a miniaturalului, o expandare a
derizoriului, o înnobilare a ansamblului, ca sub puterea unui farmec ocult dar
st`ruitor. În dialectica acestor întrep`trunderi î[i au izvorul for]e generative care
caden]eaz` îns`[i desf`[urarea vie]ii („Se desprinsese din culcu[ promi]~nd
s` se întoarc`. Dar nu o f`cuse. Luase îns` cu sine de acolo, dintre ierburile
înflorite pe grindul pierdut în s`lb`ticia Deltei, o încredere nem`surat`, o for]`
de a crede în destinul s`u care l-a slujit în to]i anii or~ndui]i treptat în decenii,
laolalt` cu o clar` con[tiin]` a valorii. Poate c` idealizase clipa de atunci, dar
for]a nu putea fi ignorat`, ea pulsa acolo ca o inim` împing~nd via]a nu at~t
spre cicluri repet~ndu-se istovitor, c~t spre o expansiune a comunic`rii la
EX PONTO NR.3, 2005
113