Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

NASTASIA SAVIN
C
curente literare
onirismul estetic – privire de ansamblu
e reprezintă onirismul? Aruncând o privire în dicţionarele de limbă, observăm
că termenul „onirism” este prezentat cu două sensuri principale:
unul priveşte sfera medicală, celălalt – sfera creaţiei literar-artistice:
„s.n. 1. Delir, aiurare asemănătoare visului, provocată de obsesii sau de
halucinaţii; 2. (lit.) Înclinare spre cultivarea situaţiilor, a motivelor onirice;
atmosferă, caracter oniric al unei creaţii – din fr. onirisme” 1 .
Daniel Corbu, în revista Feed-back spune că onirismul2 reprezintă
primul curent literar de neoavangardă din România fiind esenţial pentru
cele care au urmat. Membrii acestuia, stabili sau pasageri, Leonid Dimov,
Dumitru Ţepeneag, vintilă Ivănceanu, Emil Brumaru, Ilie Constantin, Alice
Botez, Ştefan Bănulescu, virgil Mazilescu şi Daniel turcea, au încercat,
prin scrierile lor, să depăşească literatura fantastică a romanticilor, dar şi
dicteul automat al suprarealiştilor prin intermediul visului oniric, utilizat ca
sursă de inspiraţie. De asemenea, fiind prima mişcare literară de după
cel de-al doilea război mondial, total opusă proletcultismului, onirismul3 este văzut ca un mod de rezistenţă intelectuală.
onirismul reprezintă un curent care propune o mutaţie semnificativă
în evoluţia literară a ultimelor patru-cinci decenii, reprezentând cea mai
importantă mişcare literară cu un program estetic bine conturat opusă realismului-socialist,
mişcare care refuza compromisul politic. În felul acesta,
onirismul estetic reprezintă primul şi singurul curent literar născut în era
totalitarismului, chiar dacă în acea perioadă se derula şi realismul socialist.
trebuie precizat faptul că onirismul avea un ,,program” estetic care se afla
în opoziţie atât cu climatul literar, cât şi cu cel socio-politic de la noi, dar şi,
parţial, cu cel din occident. Astfel, prin amestecul criteriului estetic cu cel
politic, reprezenta un gest subversiv la adresa politicii culturale impuse.
Într-o altă ordine de idei, perioada anilor ’70, dominată de proletcultism,
a ilustrat un spaţiu adecvat pentru apariţia grupului oniric. În alţi termeni,
grupul oniric românesc a apărut ca o încercare de sfidare a puterii, de
fugă faţă de realitatea concretă. Este adevărat însă că grupul oniric a fost
respins de chiar cei care iniţial îl încurajaseră: poeţii Al. Philippide, virgil
teodorescu, criticul Şerban Cioculescu.
În fond, grupul oniric românesc a reprezentat o formă de subversiune
estetică, o izbucnire care nu a schimbat fundamental cursul literaturii,
dar care a însemnat o poetică coerentă. Cu toate acestea, pentru criticii
Marian Popa, Al. Philippide demersurile oniricilor reprezentau doar nişte
Ex Ponto nr. 2, 2012
109