Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

– Eu şi Mihăiţă.
– Da’ Mihai unde-i? că el e şeful vostru în lipsa şefului de secţie! a insistat
brigadierul.
– nu-i treaba ta. Poate doarme, poate e plecat cu un interes… Ştii, completează
ţintind cu degetul arătător în sus, directorul nostru… Iar ca să nu-i lase
timp şi pentru alte întrebări, a adăugat: Mi-ai vorbit numai de înjunghiat…
– Aşa.
– Şi cu cine pârleşti, speli şi tranşezi tu… nişte porci?!
– găsesc eu. Prima dată să-i văd înjunghiaţi, c-apoi…
– C-apoi… îi laşi să îngheţe cu maţele şi măruntaiele în burtă şi păr pe
ei…
– Bine, vedem noi pân’ la urmă, înghiţi în sec vătafu, nefiind în stare să
respingă judecata corectă şi planul bun al tractoristului. haideţi! Ia-l şi pe
Mihăiţă ăla… În juma de oră veniţi la mine.
Brigadierul i-a întors spatele şi a plecat spre sector. vasile însă nu se
grăbea de fel.
– Bujie, eu aş bea o ţâră de vin!
– Ai înnebunit! Cum să bei cu noaptea-n cap, pe burta goală?! Iar dacă
mergem la şarlatanul ăla cu porcii, o da şi el o bucată de carne şi o sticlă cu
vin. Plus că face, ca lumea, pomana porcului!
– Aşteaptă tu, aşteaptă… Doi prieteni avea vasile în vagon: Mihăiţă, cuminte
ca o fată mare, ruşinos, temător, se speria şi de umbra lui, şi Ion, zis Lupu’,
o namilă de om, bocciu şi saşiu, aprig la furie, gata oricând să se asocieze
cu oricine pentru un ciubuc ori alte matrapazlâcuri… Acum l-a luat pe după
umăr pe Mihăiţă, ca să şi simtă ce-i spune: Mă frate, începi să îmbătrâneşti,
şi tot copil rămâi! De la unu’ ca vătafu nu primeşti milostenie în vecii vecilor.
E un terchea-berchea, abia a scos capul în lume, ieri-alaltăieri… Comuniştii
să trăiască! De la oameni ca el nu aştepţi să-ţi dea, când ai ocazia, iei. Da’
atenţie, nu iei ce şi cât ţi se cuvine, iei ce şi cât îţi trebuie, adică tot ce poţi!
Fiindcă a doua oară nu ştii niciodată de-l mai prinzi la înghesuială…
Pe de o parte, Bujie îi devenise ca un frate, pe de altă parte, Lupu îi era
aliat de nădejde, oricând, fără mofturi…De la ei, sticleţii n-ar fi smuls o vorbuliţă,
nici să-i pice cu ceară! De invidiat prietenia lui cu Mihăiţă, de jinduit cârdăşia
cu Ion!
Altceva îl frământa pe Mihăiţă pornind de la sfatul colegului său. Copilăria,
rămânând o vârstă, e mai mult decât atât. Copilăria este o stare a omului,
care ţine de esenţa lui intimă. noi trecem prin toate vârstele şi, deopotrivă, ne
trăim simultan toate vârstele în fiecare clipă de viaţă. Iar cine-şi pierde harul
copilăriei, ajunge să facă umbră pământului de pomană. Când vei pricepe şi
acest adevăr, prietene?! că trebuie! Şi altceva i-a răspuns:
– Măi Manivelă, pun rămăşag cu tine că pe seară, aici, în faţa vagonului,
încingem un grătar, mamă, mamă! o să miroasă de-o să iasă şi lupii din râpele
de pe dealuri, unde stau la iernat… Cel mai târziu mâine, dacă ne prinde
noaptea cu treaba brigadierului… Lasă vinul! Avem şi noi o damigeană pentru
Crăciun… o să bem la grătar, din ce ne dă vătafu.
– Bine mă, bine, da’ o să vezi tu că de la brigadier ne întoarcem cu burta
goală şi fără răsplată! Şi, după câteva momente de tăcere, a adăugat: hai,
azi ne facem haită!
tărăşenia cu porcii a fost plăcută, deşi au avut treabă destulă. Decursese
cum a sugerat vasile – înjunghiat, pârlit, curăţit, spălat, tranşat. Cinci, fiecare
Ex Ponto nr. 2, 2012
55