Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 2, 2012
76
mod automat; acest altfel de model prozodic posedă calităţi conceptuale aparte,
nemaiîntâlnite. Prin urmare, concepţia coexistenţei a „două realităţi” devine
predominantă în edificare unui atare, nou, model al lumii, creatorul ei – poetul,
dramaturgul – asumându-şi intenţia/ pretenţia/ scopul de a pune în evidenţă
sinteza dinte vizibil (obiectiv, material) şi invizibil (spiritual) în tabloul general
artistic, filosofic al lumii, care exista şi se afirma în contextul unui experiment
social de uluitoare amploare, având de resort impetuoasele impulsuri novatoare,
astfel că atât conceptul elaborat, cât şi hazardul momentului duceau
arta spre ruptura cu experienţa culturală a trecutului.
Daniil harms a fost reprezentantul faimoasei (şi… nenorocoasei!) Asociaţii
a Artei Reale (oBERIU) care activa în Petrogradul rebotezat deja în Leningrad
(anii 1926-1930). Pentru a înţelege creaţia sa şi a colegilor săi de crez
artistic (A. vvedenski, n. Zaboloţki, K. vaghinov, I. Bahterev ş .a.), adevăraţi
corifei ai avangardismului rus – să amintim că, în mare, dânşii au dezvoltat
şi încheiat căutările futurismului, tinzând să cunoască în adevăru-i nud viaţa,
pe care să o reflecte printr-un limbaj artistic în permanent proces de răsplămădire.
obiectivele lor gnostice erau realizate prin „descojirea” limbajului
cotidian şi a limbii literare tradiţionale de conotaţiile existenţiale, uzuale şi
simbolice, Manifestul OBERIU îndemnând cititorul/ spectatorul să privească
obiectul (subiectul) cu ochii goi (golâmi glazami), spre a-l vedea „pentru prima
oară curăţat de vetusta spoială literară aurită”. Principiul „privitului amplificat”
(rassşirennogo smotrenia) presupunea larga introducere în poetică a fantasticului
şi grotescului, anularea logicii formale prin înlocuirea ei cu cea numită
„ţisfinitnaia” – adică, un gen de „logică” ce nu cunoaşte/ recunoaşte rigorile
„bunei măsuri”, presupunând principiul combinaţiunilor, montajului liber în
compoziţie şi dezvoltarea transraţionalităţii (zaum’-ului) în limbaj.
Unii exegeţi nordici îi consideră pe oberiu-ţi (sau „îi propun” pentru a fi
omologaţi) drept creatorii poeticii absurdului în arta europeană. Daniil harms,
incontestabil afin tatălui lui turnavitu, Urmuz, era în căutarea celei de-a
cincea – adevăratei – semnificaţii a oricărui obiect, respingând rând pe rând
celelalte patru semnificaţii obişnuite, „de lucru”: geometrică, utilitară, emoţională
şi estetică. Pentru adepţii artei reale izvorul înnoirii semantice se află în
formele extra-estetice ale conştientului, dar şi ale subliminalului, precum ar fi
poezia diletantă din secolul xIx, conştiinţa infantilă, cultura rusă tradiţională
şi cea duhovnicească, printre numele pe care şi le atribuiau oberiu-ţii fiind şi
cel de cinari, ce se trăgea din cinul duhovnicesc; în aceeaşi ordine de idei
înscriindu-se şi o altă denominaţie – vestitorii. vestitori mereu ameninţaţi,
supuşi pericolului imanent, în vremurile în care „maşina de cuvinte” resimte
acut cum „plânge sacadat maşina de tocat”, ca să citez un celebru monostih
al lui Daniil harms.
Bineînţeles, au şi ruşii protocroniştii lor, precum i-am avut şi, probabil,
îi mai avem noi. Dânşii susţin că poemul lui velimir hlebnikov „Ispitirea”,
publicat în martie 1908, ar fi precedat întregul proces literar avangardist european.
Mai încoace, răsună voci şi se scrie că hlebnikov şi cu harms ar fi
fost părinţii teatrului absurdului înainte de Ionescu şi Becket. noi însă nu vom
intra în discuţii rutinare şi …protocronare, constatând doar că, într-adevăr,
unele texte ale lui hlebnikov şi harms pot fi luate drept mostre ale teatrului
absurdului, însă cu un specific aparte. Ele vehiculează o informaţie intensă,
densă (să nu zicem maximă, pentru că maxim e prima treaptă spre definitiv),
obţinută graţie noutăţii ideatice sau doar sugestiv-ideatice a mesajului sau…
antimesajului exprimat(e). Plus inserţiile zaumi’ (transraţionale) care fac ca,