Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

NISTor BArDU
S
Ex Ponto nr. 2, 2012
190
balcanistică
Noi consideraţii
asupra unor etnonime ale aromânilor
unt cunoscute, în general, denumirile etnice ale aromânilor de către lingviştii
care s-au aplecat în studiile lor asupra limbii române din perspectivă
diacronică şi dialectală. o clasificare a acestor denumiri o datorăm Matildei
Caragiu Marioţeanu, care, în Compendiu de dialectologie română (nord- şi
sud-dunăreană) (1975), distinge următoarele categorii:
1) nume pe care aromânii şi le dau ei înşişi;
2) nume atribuite de populaţiile în mijlocul cărora au trăit şi trăiesc şi azi
în Peninsula Balcanică;
3) nume date aromânilor de către savanţi (Caragiu Marioţeanu 1975:
216).
1. Din prima categorie fac parte armấń (sg. armấn), „singurul nume cu
întrebuinţare generală la cele mai multe din tulpinele aromâneşti” (Capidan
1932: 4) şi varianta armấń (sg. arumấn u ), precum şi formele fără a protetic
rumắń (sg. rumắn) rămắń (sg. rămắn u ), cu r iniţial pronunţat cu mai multe
vibraţii, existente în graiul aromânilor fărşeroţi şi moscopoleni din Albania
(Caragiu Marioţeanu, loc. cit., Saramandu 1984: 424, Capidan, loc. cit.).
th.Capidan a înregistrat în Albania şi forma romắń, mai apropiată de dacoromânescul
români.
Comparând aceste etnonime cu variantele rumấn, romấn folosite în România
(de către dacoromâni, pentru a se numi pe ei înşişi), gheorghe Carageani
(1999: 18-19) remarca unele analogii cu ele, analogii „puţin cunoscute chiar şi
de către cercetători. Puţini ştiu, de exemplu, că formei Rămắn... îi corespund
în România formele Rămấn sau Râmấn, atestate în anchete dialectale din
anumite localităţi din Muntenia şi Maramureş” 1 .
toate aceste forme au ca etimon latinescul romanus, care a evoluat la
rumân, potrivit regulilor fonetice de trecere a latinei populare dunărene la
româna comună, şi apoi la armấn, rrămắn şi celelalte forme menţionate, în
urma unor procese fonetice de delabializare şi asimilare.
Absenţa protezei lui a din apelativele rumắn (pl. rumắń) rămắn u (pl. rămắń),
folosite de aromânii înşişi, a fost foarte puţin discutată până în prezent. În general,
cercetătorii de autoritate ai aromânei s-au mulţumit doar să semnaleze
fenomenul fonetic din formele în cauză, fără a căuta o explicaţie a acestuia. În