Nr. 2 (35) anul X / aprilie-iunie 2012 - ROMDIDAC

– Păi, cred că cel mai favorabil moment a fost întâlnirea cu acea colegă
care m-a îndrumat spre şcoala populară, ca şi întâlnirea cu profesorul care
m-a îndrumat spre profesionalism. Iar ca piedică, cred că a fost sărăcia. nu
cea lucie, fireşte. Mă refer la neajunsuri. venind la tulcea, într-un oraş străin,
fără rude, pentru mine a fost puţin mai greu, mai ales că am rămas şi singură
într-un anumit moment. Deci piedicile financiare. Piedicile psihice, mai puţin.
totuşi nu am avut piedici atât de mari, cum ar fi fost să nu am unde lucra. Şi
apoi, orice trăire reală, sinceră, te poate inspira. Şi mereu am fost eu însămi,
cred. Şi cu profesorii şi la facultate. La fel, am avut norocul să am ca profesor,
un mare artist, un maestru – Marin gherasim. Dar opera mea nu se aseamănă
cu a maestrului. De obicei, studenţii rămân majoritatea în umbra profesorului.
Însă el mi-a ordonat mintea şi m-a învăţat să văd dincolo de strat, de aparenţe.
M-a învăţat să gândesc. Apoi, venind aici în Dobrogea, am avut şi subiecte
diferite. totuşi, orice impact care vine din afară, orice trăire adevărată, pozitivă
sau negativă, te impulsionează să creezi. Acum, când privesc în urmă, observ
că atunci când erau copiii mai mici şi eram ca într-un vârtej, lucram şi la şcoală,
pictam mai mult, preţuiam mai mult timpul şi parcă şi inspiraţia a fost cea mai
bogată. A fost perioada cea mai frumoasă... Acum am timp berechet, chiar îl las
să curgă şi este păcat... Acum... pensionarea pentru omul care a şi lucrat, faptul
că este într-un fel pe dinafară, îi dă oarecum senzaţia că nimeni nu are nevoie
de el. Recent a fost o expoziţie comemorativă la liceul la care am lucrat şi mă
aşteptam să primesc o invitaţie, că am fost totuşi profesoară la acea şcoală,
însă n-a fost să fie aşa şi asta m-a întristat.
– Ce proiecte aveţi? Vă propuneţi ceva anume pentru următoarea perioadă?
– voi lucra în continuare.
– Dar proiecte? Ce aţi dori să faceţi în viitor?
– vedeţi, arta nu este ca un produs pe care îl duci la piaţă şi de aceea nu
poţi vorbi despre proiecte. Poate că zile întregi un artist poate să pară că stă
şi se uită pe pereţi fără să facă nimic, aşteptând inefabilul, însă în realitate, el
lucrează, chiar dacă nu materializează. Sau poate, să spunem că aş dori să-mi
luminez paleta sau să am o cotitură de concepţie, însă în arta plastică, paşii
se fac încet, într-o anume ordine. Pictura pare uşoară, dar nu este aşa. Pictura
este ca şi matematica. Dacă lipseşte ceva din ordinea aceea, se observă că
eşti diletant.
– Există ceva ce nu aţi pictat încă, dar v-ati fi dorit să o faceţi?
– Da. De exemplu, cred că mi-ar fi plăcut să pictez o biserică. nu am primit
însă niciodată o comandă şi poate că mi-ar fi şi frică să pictez o biserică,
pentru că există canoane, pentru că trebuie să te ţii de ele, dar să spun drept,
mi-ar plăcea. Am mai pictat icoane, însă la pictura bisericească este altfel,
se lucrează în echipe, sunt mai mult bărbaţi, poate pentru că se lucrează pe
schele... Însă, cine ştie...
Prezentare şi dialog realizate de
TANIA NICoLESCU
Ex Ponto nr. 2, 2012
89